Liderii Partidului Conservator (PC) si reprezentanti ai organizatiilor de pensionari au pichetat ieri Palatul Cotroceni si au depus la Administratia Prezidentiala mai multe apeluri pentru promulgarea legii care prevede cresterea pensiilor.
Din partea PC a fost prezent la Cotroceni fostul ministru al Economiei si Comertului Codrut Seres. El a apreciat ca subiectul pensiilor nu trebuie politizat, ci rezolvat, si a precizat ca PC nu este interesat de conflictul dintre Palatele Cotroceni si Victoria pe tema acestei legi. "Cu atat mai mult, cu cat noi am venit cu un proiect de lege prin care propunem infiintarea unui fond de solidaritate sociala, mult cautata sursa de finantare pentru acest program de majorare a pensiilor", a declarat Seres.
Intr-unul dintre apeluri, pensionarii cer sefului statului "sa lase la o parte orice conflicte si orgolii politice si sa promulge Legea de marire a pensiilor". (N.I.)