PDL Constanta a organizat, ieri, o conferinta de presa in cadrul careia a prezentat alti doi candidati pentru functii de primari. Este vorba despre Florin Mitroi, edilul din comuna Valu lui Traian, respectiv Mugur Mitrana - Primaria 23 August. Referitor la cei doi primari, purtatorul de cuvant al PDL Constanta, Mihai Petre a declarat: "Nici nu ne gandim sa nu fie reinvestiti in functia de primar cu un procent de minim 70 %". De altfel, increderea PDL este bazata pe faptul ca edilul din Valu lui Traian a finalizat tot ce a promis cetatenilor pentru mandatul 2004-2008, in timp ce pentru mandatul urmator a declarat ca isi propune sa continue proiectele de canalizare, de alimentare cu gaze, dupa care va asfalta toate strazile. La randul sau, primarul din 23 August, Mugur Mitrana, a declarat ca pentru urmatorul mandat isi propune realizarea tramei stradale, reabilitarea sistemului de alimentare cu apa - operatiune in derulare, doua gradinite noi si un proiect de reparatii capitale la cele trei biserici, la geamii si scoli. Cu ocazia aceleiasi conferinte de presa, Mugur Mitrana a afirmat, facand referire la momentul cand nu s-a aflat in randurile PDL: "Imi pare rau ca am muncit pentru PSD. Consider ca din toata munca pentru comuna 23 August nu s-a intors nimic de la Consiliul Judetean drept multumire".