Cronica Romana informeaza: Jocul periculos al (de)legitimarii primarilor
Coalitia proguvernamentala a reusit sa-si impuna punctul de vedere in Camera Deputatilor - primarii alesi intr-un singur tur de scrutin. Partidul Democrat Liberal impreuna cu Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania au pornit-o pe un drum periculos. Inghesuie prea multe cotcarii pe unitatea de timp. Partea proasta, si pentru ei si pentru noi, este ca au inceput sa se grabeasca. Fiindca, iata-ne ajunsi la jumatatea anului. Pedelistilor nu le-au mai ramas decat sase luni pentru a-si aranja ploile in vederea alegerilor. Fiindca de la anul o sa trebuiasca sa se prezinte in fata cetatenilor curati si uscati, apretati, mirosind a nou. Asa ca marti, 31 mai, au smecherit-o pe asta cu primarii. Despre ce e vorba: o manevra rudimentara de a-si conserva ei, social-democratii, numarul de primari la prima runda de alegeri. Zice-se, asa a fost pana acum si pe asta mizeaza strategii Partidului Social Democrat, ca localele dau tonul, imprima trendul alegerilor parlamentare. Cine castiga in competitia primarilor (Bucurestiul fiind cea mai ravnita reduta) iese invingator si in cea a senatorilor si deputatilor.
Primari alesi intr-un singur tur de scrutin inseamna prima sansa pentru cei aflati deja in exercitiul functiei. E foarte simplu. In preajma alegerilor te apuci sa varuiesti copacii, sa asfaltezi, sa plantezi flori, sa amenajezi parcuri si locuri de joaca pentru copii, sa ridici hartiile de pe jos si, pac!, rata cade.
Sistemul asta are insa niste consecinte cu efecte corozive pentru smaltul democratiei. Un singur tur de scrutin inseamna ca te poti trezi cu un primar ales cu un procent de chiar sub cincisprezece la suta din sufragii. (Asta, bineinteles, luand in calcul posibilitatea ca peste 50% din electoratul respectiv sa nu se prezinte la urne.) Carevasazica, principiul reprezentativitatii, fundamentul oricarei democratii, ar putea fi, si va fi!, serios afectat. Acelasi fenomen al nereprezentativitatii va repercuta si asupra raporturilor etnice - in zone in care, de exemplu, minoritatea maghiara reprezinta 20% din populatie te poti trezi cu Janos primar. Fiindca romanii si celelalte nationalitati, pe de-o parte, absenteaza mult mai masiv, si pe de alta parte isi disipeaza voturile intre "enspe" candidati.
Sistemul primarilor alesi intr-un singur tur de scrutin poate sa creeze dinastii la conducerea unei comunitati. In primul rand, primarul ales are la dispozitie patru ani pentru a-si aranja voturile la urmatorul tur de scrutin, lucru extrem de simplu avand in vedere ca nu-i trebuie decat, o singura data, o majoritate simpla. Pe urma, acelasi primar, cand se plictiseste de munca in folosul obstei, ii poate aranja succesiunea unui discipol, care sa-i asigure un trai linistit si plin de contracte.
Singurul avantaj invocat de sustinatorii si initiatorii acestei legi sunt economii la bugetul de stat. OK. Dar democratia, ca orice rafinament, ca orice lux, ca orice mecanism complicat, cu cheltuiala se intretine. Ca asa, haide nene!, nu mai facem decat, la cinci ani, un referendum, pentru RECONFIRMAREA in functie a sefului statului. In rest, liderul de la Cotroceni se ocupa de tot, numeste si primarii si prim-ministrul, partidului din randul caruia provine fiindu-i acordate de drept 60% din locurile in Parlament. Restul se imparte prin negocieri directe intre partide si presedintele Romaniei, pe baza de program politic.
Acum, serios. Partidul Democrat Liberal impreuna cu Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania fac un joc periculos. Pentru ca au impresia ca isi pot permite sa triseze pe fata. Nici macar nu incearca o cacealma. Pur si simplu impart carti de la fundul pachetului. Bun, s-ar putea sa le iasa schema. Ce inseamna asta? Pai, de pilda, Partidul Democrat Liberal sa ia din nou scorul din 2008!!! Uau! Adica, hai sa zicem, 33%. Aia ai lu’ Oprea sa ciuguleasca 10%. Brrrrr! Asta inseamna 43%. Uniunea Democratica a Maghiarilor din Romania 7%??? Atunci actuala coalitie proguvernamentala ar fi pe muchie de cutit, cu 50%. Dar calculul asta cred ca este unul fantezist pentru orice om cu capul pe umeri si preocupat de viata politica. Sa bagam in calcul si Partidul Televizorului? Eu cred ca e obligatoriu sa punem la socoteala Partidul Romania Mare. In 2012 Corneliu Vadim Tudor are potentialul de a strange voturi din toate colturile esichierului politic.
Revin. Partidul Democrat Liberal invarte bata in magazinul cu portelanuri al politicii. Deocamdata a facut tandari legitimitatea primarilor. Urmeaza raftul cu Legea Capitalei si impartirea Bucurestilor pe sectoare. Dupa aia se intentioneaza cuplarea referendumului pentru modificarea Constitutiei cu alegerile locale. Alta potriveala.
Cateodata stau si ma intreb in ce tara au trait in ultimii 20 de ani strategii pedelisti si daca avertismentele lui Vasile Blaga, la Conventia Nationala, au fost auzite de cineva din actuala conducere. Ma mai intreb daca nimeni din PSD nu le aduce aminte, acelorasi strategi, de fostul PDSR, sau macar de proverbul "nu e pentru cine se potriveste, e pentru cine se nimereste".