Doctrina economica si sociala a PDL, care va fi lansata luni, propune desfiintarea contractului colectiv de munca la nivel national, introducerea pensiei de solidaritate sociala, initierea legii responsabilitatii fiscale si avanseaza, la nivel european, ideea libertatii de miscare a valorilor. Liderii PDL vor prezenta luni, reprezentantilor societatii civile, Programul de guvernare, programul politic si Doctrina economica si sociala a partidului. La aceasta reuniune organizata de PDL vor participa analisti politici, economici si reprezentanti ai mass-media. In cadrul acestui eveniment, liderul democrat-liberal, Emil Boc, va puncta elementele strategice ale Programului politic al PDL, elaborat si lansat in decembrie 2007, odata cu fuziunea dintre PD si PLD. Prim-vicepresedintele Theodor Stolojan va sustine un discurs axat, in general, pe Programul de guvernare, pe care PDL l-a prezentat in urma cu doua saptamani. Prim-vicepresedintele Adriean Videanu va prezenta succint modelul economic al PDL, care a fundamentat Programul de guvernare. Odata cu aceasta reuniune, PDL lanseaza public "Doctrina economica si sociala", care se recomanda drept "axa strategica" a programului politic si programului de guvernare. De asemenea, in cadrul intalnirii, PDL va lansa si "Modelul macroeconomic. Prognoza macroeconomica si bugetara a Programului de guvernare 2009 - 2012". Doctrina economica a PDL este conturata sub forma a 27 de teze, iar doctrina sociala este structurata pe 17 teze, fiecare dintre acestea fiind prezentata din punct de vedere al continutului, impactului si ratiunii. Printre tezele sociale se numara desfiintarea contractului colectiv de munca la nivel national, prin modificarea legislatiei, eliminandu-se astfel uniformitatea in privinta remunerarii muncii, nejustificata intr-o societate bazata pe mecanismele pietei libere. O alta teza sociala se refera la introducerea unei "pensii de solidaritate sociala", destinata asigurarii conditiilor decente de viata pentru pensionarii cu pensii foarte mici. Printre tezele economice se numara cea a "guvernului minimal (maxim necesar)", care prevede ca, in perioada de consolidare a economiei de piata functionale sustenabile, prezenta statului economic (guvernul) este mai degraba perturbatoare, decat echilibranta. O alta teza vizeaza "discriminarea economica diferentiata", care are ca impact "aplatizarea polarizarii veniturilor (bogatiei), pe segmentul in care aceasta polarizare este efectul neconformarii la regulile jocului economic si social, inclusiv al neconformarii la regulile morale, necodificate, ale jocului economic si social". Una dintre Anexele Doctrinei PDL prevede si o lege a responsabilitatii fiscale, "care sa-l tina pe ministrul Finantelor legat de servirea interesului national". Acest act normativ ar trebui sa impuna elaborarea pe sistem multianual a bugetelor publice si asigurarea unui excedent bugetar in anii cu crestere economica, pentru a-l folosi in anii cu deficit de crestere economica.