Liderul democrat-liberal Emil Boc a anuntat, luni, ca deputatii PDL vor ataca la Curtea Constitutionala modificarile la Legea audiovizualului aduse prin initiativa senatorului PRM Gheorghe Funar si a deputatului PNL Ioan Ghise, votate saptamana trecuta in Senat. Potrivit modificarilor, programele de stiri ale posturilor de televiziune si de radio vor trebui sa contina, in pondere egala, stiri cu teme pozitive si, respectiv, negative. Boc a recunoscut ca propunerea legislativa a lui Funar si Ghise a fost adoptata de Senat si cu ajutorul PDL, sustinand ca fusese o zi "in care s-au votat foarte multe legi", iar senatorii democrat-liberali nu au acordat "atentia necesara" actului normativ in cauza. Liderul PDL a apreciat ca proiectul votat de Senat "realizeaza un atac la adresa libertatii de exprimare".
In legatura cu aceeasi modificare a Legii audiovizualului Rasvan Popescu, presedintele Consiliului National al Audiovizualului (CNA), a declarat, joi, ca institutia pe care o conduce va solicita Presedintiei sa nu promulge aceasta propunerea legislativa adoptata, miercuri, de Senat. La randul sau, Clubul Roman de Presa (CRP) a facut apel, miercuri, la presedintele Romaniei, Traian Basescu, sa nu promulge legea votata de Senat.