Optiunile romanilor privind componenta consiliilor locale, in cazul organizarii de alegeri locale, s-ar indrepta catre PD, in proportie de 28,3% , urmat de PSD, cu 22,2% din voturi, si PNL, cu 17,3%, releva un sondaj de opinie realizat de Biroul de Cercetari Sociale, in perioada 13-19 ianuarie. Ponderea celor care se declara nehotarati si care au spus ca nu se vor prezenta la vot se ridica la 34%. In ceea ce priveste primarul pe care l-ar vota, cei mai multi dintre romani (33%) s-au declarat nehotarati, 32% sunt decisi sa voteze alt candidat decat actualul primar, in timp ce 29% dintre voturi se indreapta catre actualul edil. Jumatate dintre respondenti sunt de parere ca, fata de 2004, localitatea este mai bine gospodarita, 36% nu au constatat diferente si numai 11% sunt de parere ca aceasta este mai prost administrata. In anturajele persoanelor intervievate, primarul are un bun renume in 54% din cazuri si unul prost in 26% dintre ele. Cei mai multi dintre romani ar alege primarul pe baza calitatilor sale umane (40%), in timp ce cunoasterea problemelor localitatii si experienta profesionala reprezinta urmatoarele criterii de selectie a unui edil urmarite de 34% dintre respondenti si, respectiv, de 17% dintre acestia. Numai 3% dintre subiecti considera importanta apartenenta politica pentru un primar. Cei mai multi dintre romani (40%) ar dori ca primarul sa aiba intre 40 si 50 de ani si nu sunt interesati de profesia acestuia (53%). Tinerii cu varsta sub 30 de ani sunt doriti in functia de primar numai de 2% dintre romani. Printre profesiile viitorilor primari, preferate de romani, se numara: economist (22%), jurist (9%), inginer (8%), profesor (3%), medic si jurnalist (2%). Sondajul, intitulat "Barometrul administratiei publice locale din Romania", finantat de Fundatia Societatea Civila, a fost efectuat pe un esantion probabilistic de 1.253 de persoane, reprezentativ pentru populatia adulta a Romaniei, cu o eroare statistica de +/-2,9%.