Fostul ministru al Apararii, Ioan Mircea Pascu, va candida pentru un nou mandat la o functie de vicepresedinte al PSD, la Congresul partidului care se va desfasura in perioada 21-22 aprilie. El a precizat ca este hotarat sa-si pastreze functia pe care o are in prezent, cea de vicepresedinte, si ca, indiferent de sustinerile pentru o candidatura sau alta din partea delegatilor la Congres, votul va fi cel care va decide persoanele care vor forma noua conducere a PSD. Ioan Mircea Pascu a mai spus ca este bine ca anuntarea candidaturilor pentru toate functiile de conducere sa fie facute publice cu trei zile inainte de Congres.
El a admis insa ca pot aparea candidaturi inclusiv in timpul Congresului, ceea ce este un lucru bun pentru ca arata democratia din partid.