Presedintele PSD, Mircea Geoana, nu oboseste sa atace Puterea. Aflat la Craiova, el a sustinut ca Traian Basescu doreste sa creeze un partid prezidential, asa cum au facut Jacques Chirac in Franta si Vladimir Putin in Rusia, care sa-l sustina la alegerile din 2009.

Presedintele PSD considera ca, dupa ce si-a anuntat demisia, premierul Tariceanu se afla intr-o situatie fara iesire, in care a fost impins. “Calin Popescu-Tariceanu a suferit un imens prejudiciu de reputatie si de imagine, care s-a rasfrant si asupra PNL. Traian Basescu are un plan explicit de creare a unui partid prezidential care sa il sustina si la alegerile din 2009. Asa se explica mutarea PD din zona social-democrata in zona populara. Se stie ca PD-ul este campion mondial in a aduce acuze la adresa guvernului, desi se afla la guvernare. N-am pomenit in viata mea sa critici un ministru care face parte din partidul tau pentru o propunere legislativa, asa cum a facut PD cu ministrul Muncii, atunci cand a propus reducerea indemnizatiei pentru concediul de maternitate. In viziunea lui Basescu, primul-ministru trebuie sacrificat. Nu este exclus ca PNL-ul sa aiba soarta PNTCD-ului“, a spus Mircea Geoana.

Stolojan, solutie de avarie incorecta

Liderul PSD este de parere ca numele lui Theodor Stolojan este vehiculat in caz de avarie, lasand sa se inteleaga ca solutia inlocuirii lui Tariceanu cu acesta nu reprezinta o solutie viabila pentru un viitor guvern. “Exista o criza de oameni la Alianta D.A., incat numele lui Stolojan este mereu pronuntat in caz de avarie. Il scot acum, pentru ca peste doua luni cineva sa izbucneasca in lacrimi! Din punctul meu de vedere, domnul Stolojan este un om de o probitate morala si profesionala de necontestat, dar este un om politic care nu mai are sprijin semnificativ in PNL“, a declarat Geoana.

Iliescu, chemat sa candideze

Pe de alta parte, Mircea Geoana a afirmat ca fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, este liber sa candideze pe listele PSD, in eventualitatea alegerilor anticipate. El crede ca pentru viata politica romaneasca este benefica reactivarea lui Iliescu. “Daca dl Iliescu va dori sa candideze pe listele PSD, noi il asteptam. Consider ca acest loc i se cuvine ca presedinte fondator si cred ca va fi benefic si pentru partid“, a declarat Geoana.