Parlamentarilor PSD de Dolj nu le-a prea pasat de suferinta doljenilor loviti de ape. Din cei sase parlamentari social-democrati, doar doi au sustinut ca au fost in zonele sinistrate, pentru a ajuta oamenii cazati in taberele amenajate de autoritati. Deputatul PSD Ion Calin a declarat ca a fost in teren pentru a distribui ajutoare si, mai mult, toti parlamentarii PSD au facut acest lucru. "Am fost cu deputata Monalisa Galeteanu in teren pentru a distribui ajutoare. Am reusit sa strangem alimente si materiale de 250 de milioane de lei. Pot sa spun ca toti parlamentarii PSD de Dolj au fost in teren pentru ca absolut toti au vrut sa ajute. Maine va sosi si presedintele Mircea Geoana si ne vom duce la Rast. Pana acum nu a putut ajunge pentru ca, pana la urma, este presedintele partidului si are un program incarcat", a spus deputatul Calin.
Manda: "Nu m-am dus ca mi se face rau"
Spusele presedintelui PSD Dolj, cum ca parlamentarii partidului s-ar fi intrecut in vizite in zonele sinistrate au fost contrazise insa de afirmatiile deputatului Claudiu Manda, care a recunoscut initial ca nu a fost in localitatile afectate de inundatii. "Nu am fost acolo, in taberele de sinistrati, pentru ca mi se face rau cand vad atata suferinta si ma simt neputincios. Oricum, am contribuit cu bani si am tinut mereu legatura cu cei de acolo, dar oamenii aceia au nevoie de mult mai multe lucruri, nu de hrana care le ajunge pentru cateva zile", a spus deputatul pesedist. Alt parlamentar pesedist de Dolj, Valeriu Zgonea, l-a contrazis insa pe Manda, declarand ca poate nu-si aminteste, dar a fost in zonele sinistrate. "Poate nu-si mai aminteste, dar am fost impreuna in zonele sinistrate. Am fost vineri si sambata trecuta la Cetate, Ciuperceni, Calafat, Bechet si Dabuleni", a spus Zgonea, uitand "amanuntul" ca in zilele de 21 si 22 aprilie, cand a avut loc vizita celor doi, localitatile Bechet si Dabuleni nu erau inundate si nu se punea problema de ajutorare a sinistratilor. Imediat dupa discutia avuta cu deputatul Zgonea, pesedistul Claudiu Manda ne-a contactat telefonic, declarand ca a fost totusi in zonele sinistrate. "Am fost in zonele sinistrate, dar am spus ca nu am fost pentru ca nu am inteles bine intrebarea. Recunosc ca zonele in care am fost nu erau sinistrate in acel moment, dar am fost acolo vineri si sambata, cand se lucra la diguri", a spus Manda, adaugand ca vizita sa in zonele sinistrate este o chestiune de nuanta.
De cealalta parte a baricadei, in partea aliantei, lucrurile par sa stea cu totul altfel. Din cei patru parlamentari ai PNL care reprezinta Doljul, doar unul nu a reusit sa ajunga in zona de sud a judetului. Deputatul Horatiu Buzatu s-a alaturat Caravanei Sperantei initiate de Fundatia "Gazeta de Sud" si a participat la distribuirea ajutoarelor pentru sinistratii din Rast. In plus, conducerea partidului a reusit sa stranga ajutoare in valoare de 800 de milioane de lei pentru a-i ajuta pe sinistrati. "Am fost la Rast pentru a distribui ajutoare si pot sa spun ca aproape toti parlamentarii PNL de Dolj au facut acest lucru. Deputatul Mihai Voicu nu a putut sa ajunga aici pentru ca, in calitate de secretar general al guvernului, l-a insotit pe premierul Tariceanu peste tot, chiar si in zonele sinistrate, insa acesta va sosi in zona in zilele urmatoare", a spus senatorul Mario Ovidiu Oprea, presedintele PNL Dolj.