Deputatii au decis ieri, fara nici o obiectie si cu majoritate de voturi, sa respinga Ordonanta de urgenta a Guvernului privind organizarea si desfasurarea referendumului, desi a fost retrimisa de presedintele Traian Basescu pentru reexaminare. Potrivit raportului Comisiei juridice, dupa reexaminarea legii, juristii de la Camera au decis ca majoritatea punctelor de reexaminare cerute de catre Basescu sunt neintemeiate si au pastrat legea in forma adoptata anul trecut. Astfel, deputatii au adoptat legea prin care s-a respins Ordonanta cu privire la referendum pe motiv nu este necesara si, mai mult, incalca drepturi fundamentale ale cetatenilor, stipulate in Constitutie si sesizate de Curtea Constitutionala. ßeful statului le solicitase parlamentarilor sa elimine articolul 12, in care se enumerau domeniile de interes national pe care se poate organiza referendum, sau sa adauge o litera care sa prevada ca poate fi un astfel de domeniu "orice problema pe care presedintele Romaniei o considera de interes national". (Nicoleta Nicolae)