Chiar daca nu toti politicienii s-au grabit sa-si depuna din timp declaratiile de avere pe 2007, se vede foarte clar care a fost cresterea acestora pe axa averilor. De remarcat este ca cei mai multi parlamentari galateni s-au "imbogatit" destul de modest in ultimii ani.

Cel mai "descurcaret"

Printre cei care au stiut sa faca un ban cinstit din investitiile imobiliare se numara deputatul PD-L, Petru Lificiu care detinea, la inceputul anului trecut, cinci terenuri cumparate la Corbeanca, Campulung Moldovenesc, Glina, Vlasca si Predeal si cinci locuinte achizitionate, in familie, la Bucuresti, si una la Busteni, care aduc cea mai mare parte din veniturile familiei. La acestea se adauga un autoturism cumparat in 1998, plus mai multe bijuterii si obiecte de valoare, cateva tablouri si depozite la cateva banci. Cu toate acestea, Lificiu a "pierdut" un autoturism de teren in ultimul an, prin vanzare.

Fara miscari vizibile

Pentru deputatul social-democrat Aurel Nechita casa si terenul mostenite din anii anteriori, plus o alta suprafata de teren obtinuta in 2006, de 219 metri patrati, situatie identica cu cea de la 1 ianuarie 2007, sau cu cea din anii anteriori, arata ca deputatul galatean a ramas pe aceeasi linie.

In aceeasi situatie este si deputatul liberal Emil Strunga, care avea la inceputul anului trecut un apartament in Galati si doua locuinte la Vaslui si un cont frumusel in banca, ceva mai subtirel totusi fata de 2006, cand avea in posesie si doua autoturisme, linie pe care se afla inca din 2005.

Dan Nica se poate lauda cu acelasi apartament din Galati cumparat inca din 1993, un autoturism de teren, dar si cateva bijuterii, tablouri, trei ceasuri de mana si icoane pictate pe sticla, toate achizitionate in ultimii 27 de ani. Deputatul mai are 40% dintre actiunile de la SC Viticom SRL, ca si anii anteriori, singura diferenta fiind achizitia unei masini.

La randul sau, deputatul Liviu Codarla merge de la an la an cu aceleasi mosteniri si doua masini luate in leasing pe care le-a vandut de curand, iar Szekely Levente Csaba, alaturi de senatorii Carol Dina si Viorel Stefan sau deputatul Iulian Barsan, au trecut de la un an la altul cu aceleasi masini si case.

Ceva diferit

Bogdan Liviu Ciuca este cel care a completat declaratia de averea la mijlocul anului trecut, iar pe langa cele patru terenuri la Ciolpani, Soveja, si doua la Galati, alaturi de locuinte, aceleasi conturi in banca si un autoturism din 1999, acesta a tinut sa adauge cateva masti africane si cubaneze plus cateva statuete cubaneze, acestea fiind achizitionate de conservator in perioada 2000-2006. Singura diferenta fata de anii anteriori o reprezinta numarul conturilor de la banca si a statuetelor si mastilor care s-au inmultit de la un an la altul.