Senatul nu-si va prelungi sesiunea parlamentara extraordinara, chiar daca pana acum numai cateva ordonante si-au incheiat procesul legislativ. La comisii este brambureala, iar reprezentantii Coalitiei absenteaza, mai ales de cand a picat ideea anticipatelor.
Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a propus ieri in Biroul Permanent (BP) prelungirea sesiunii extraordinare pana la 11 august, pentru finalizarea dezbaterilor, intocmirea rapoartelor si acordarea voturilor pentru ordonantele emise de Guvern, dar Coalitia a respins aceasta idee. Parlamentarii Coalitiei, mai ales cei din Alianta, sunt mult mai preocupati cu probleme interne de partid.
Potrivit declaratiilor secretarului Antonie Iorgovan, Puterea a convocat sesiunea parlamentara extraordinara doar pentru ca „Parlamentul sa ia act de proiectele normative cu care a fost sesizat“. El a adaugat ca abordarea politicianista a acestei sesiuni denota „lipsa de profesionalism“ din partea Puterii si „o sfidare la adresa Constitutiei“. Iorgovan sustine ca acesta sesiune a fost „un circ al ordonantelor, care nu este justificat“. El a mai spus ca „ordonantele venite de la Camera Deputatilor nu pot fi dezbatute la Senat si viceversa“ din cauza lipsei de timp, mai ales ca deputatii au incheiat sesiunea.
Iorgovan a anuntat ca, dupa adoptarea in septembrie a ordonantelor, „toate vor fi atacate la Curtea Constitutionala“, deoarece foarte multe vizeaza domenii in care Guvernul nu este abilitat sa emita ordonante de urgenta.

Sesiune pentru ratificari de acorduri

La randul sau, vicepresedintele Senatului, Teodor Melescanu, a declarat ca BP a hotarat, pe langa neprelungirea sesiunii, ca doua proiecte de legi - privind asigurarea calitatii educatiei si organizarea studiilor universitare, care au fost adoptate de Camera Deputatilor cu numeroase amendamente - sa fie amanate pentru toamna. Melescanu a mai spus ca PSD voia sa le introduca pe ordinea de zi a plenului de maine, dupa „dezbateri pe picior“, si sa le respinga. El a adaugat ca liberalii se gandesc sa initieze doua legi care sa includa toate aceste reglementari, una privind invatamantul preuniversitar, iar cealalta pentru cel universitar, care sa fie corelate cu cerintele UE si care sa genereze stabilitate in invatamantul romanesc. Referitor la eventuala prelungire a sesiunii, Melescanu a subliniat ca, daca se va insista ca proiectele sa fie dezbatute, se va convoca o noua sesiune.
Dintre cele 42 de ordonante care au facut obiectul acestei sesiuni extraordinare, numai cinci au fost finalizate in procesul legislativ. Sesiunea risca sa se termine maine cu restante si neclaritati. Senatorii nu stiu cu certitudine in ce stadiu se afla ordonantele si nici cate au fost finalizate.
Nici Camera Deputatilor n-a fost mai harnica. Dintre cele cateva acte normative finalizate de deputati, doua sunt ordonante de urgenta pentru ratificarea unor acorduri privind readmisia persoanelor, incheiate cu Estonia si Slovacia, la care se mai adauga o ordonanta pentru ratificarea Protocolului privind combaterea terorismului, semnat la Atena in decembrie 2004. Aceste acte normative vor fi supuse astazi votului senatorilor, dupa ce senatorii juristi le-au avizat prin telefon.