Directorul SADP raspunde loviturilor expediate in directia sa de catre primarul Dumitru Nicolae.

Dupa ce primarul Dumitru Nicolae l-a atacat marti, intr-o conferinta de presa, pe directorul Serviciului Administrarea Domeniului Public, Florin Popescu, acesta din urma s-a decis sa scoata in evidenta citeva dintre problemele cu care se confrunta din cauza edilului. Printre acestea se numara si nebunia creata de taximetristii galateni in spatiile de parcare administrate de SADP. "Cele mai mari probleme le am in parcarile din Tiglina 1 (la Birladeanu) si la Casa de Cultura a Sindicatelor. In Tiglina sint amenajate pentru statia taxi opt spatii de parcare, dar taximetristii ocupa 20. E de la sine inteles ca acesti oameni nu vor sa-mi plateasca taxe de parcare. La Casa de Cultura a Sindincatelor parcarea este blocata tot de taximetristi. Am fost sa vorbesc cu ei, dar nu am avut cu cine sa ma inteleg. Am fost la primar sa-i cer aprobare pentru a monta o bariera. Inainte de a preciza care e motivul invocat de edil trebuie sa spun ca bariera mea nu e ceva complicat. E un stilp de care este prinsa bariera si un corp, care arata ca un dulapior, in care soferii trebuie sa bage fise pentru a putea parca. Primarul mi-a spus ca am nevoie de autorizatie de constructie. E ciudat acest raspuns. Bariera mea este identica cu cea de la parcarea Hotelului Galati", a declarat Florin Popescu pentru "Monitorul de Galati".

Solicitari fara raspuns

Directorul SADP ne-a mai spus si ca, desi i-a cerut primarului ajutorul pentru a-i identifica pe cei care isi scot masinile la vinzare in parcarile publice, de la Primarie nu a venit nici un raspuns in acest sens. "Este greu sa aflu cui ii apartine o astfel de masina. Nu am posibilitati sa fac o ancheta in aceasta directie, dar primarul are. Politia Comunitara poate face astfel de anchete. Din pacate edilul nu mi-a raspuns la solicitare", ne-a mai declarat directorul Serviciului Administrarea Domeniului Public Galati.