Peste cincizeci de tineri liberali, imbracati in costum si cu papion, au mers, duminica, la Palatul Cotroceni pentru a protesta fata de acuzatiile lansate de presedintele Traian Basescu la adresa premierului Calin Popescu Tariceanu. Presedintele tineretului liberal din sectorul 2 al Capitalei, Florin Nelciu, a declarat in fata Palatului Cotroceni ca i-au adus presedintelui un papion, care "reprezinta un semn de distinctie si de diplomatie, sa nu uite ca trece de prerogativele pe care Constitutia i le-a dat", precum si Codul bunelor maniere in Europa, o carte care in opinia sa ii este "folositoare" lui Traian Basescu pentru ca "are nevoie de asa ceva". "Tinerii liberali din sectorul 2 s-au simtit jigniti de atitudinea dansului fata de acuzatiile pe care i le-a adus domnului Calin Popescu Tariceanu, cand acesta l-a acuzat ca este un european cu papion. Vrem sa-i demonstram dansului ca suntem europeni adevarati si speram ca in pauzele dansului de la Golden Blitz, pauzele de sprit, sa aiba timp sa rasfoiasca si Codul bunelor maniere in Europa", a afirmat liderul tinerilor liberali, motivand vizita inopinata la Palatul Cotroceni. Florin Nelciu a mai spus ca, de asemenea, liberalii i-au adresat sefului statului si o scrisoare deschisa in care si-au prezentat nemultumirile la adresa sa si spera ca Traian Basescu sa tina cont de ele, precum si "de parerile tinerilor care au fost alaturi de el in 2004 si l-au votat". Liderul tinerilor liberali crede ca presedintele va tine cont de parerile lor si l-a sfatuit pe acesta "sa fie un presedinte mai rezervat in declaratii, sa nu se mai implice in mocirla in care acesta s-a implicat" si sa-i "lase in pace cu biletelele si cu toate prostiile, acuzele si scandalurile pe care le provoaca din vina lui". Protestul tinerilor liberali de duminica este al doilea protest de acest gen, pe care PNL l-a organizat. In data de 2 martie, seniorii PNL s-au prezentat la o sedinta in Parlament purtand si ei papioane.