Politistii galateni au sanctionat zilele trecute mai multe persoane care lipeau afise electorale taman acolo unde nu trebuie. Astfel, potrivit informatiilor furnizate de catre Inspectoratul Judetean de Politie Galati, o patrula din cadrul Politiei Comunitare Galati a depistat un pensionar, in varsta de 54 ani, in timp ce lipea, pe stalpii RENEL, afise electorale reprezentandu-l pe candidatul Viorel Beltic din partea PRM pentru Senat. Asupra acestuia au mai fost gasite 23 afise format 40-28,5 cm. Respectiva persoana a fost sanctionata cu avertisment, in conformitate cu prevederile Legii 35/2008. O alta patrula de siguranta publica din cadrul Sectiei 3 Politie Galati i-a depistat pe P. Ioan, de 45 ani, D. Ghita, de 45 ani, si D. Mihai, de 48 ani, toti din Galati, in timp ce lipeau afise electorale in alte locuri decat cele puse la dispozitie de catre Primaria Galati. Cei trei au fost sanctionati cu amenda in valoare de 100 lei fiecare, in conformitate cu prevederile Legii votului uninominal 35/2008.