Afirmatia apartine viceprimarului liberal Mircea Razvan Cristea, care este nemultumit de performantele sportive obtinute de judetul nostru, comparativ cu alte zone din tara. "Sintem intre primele judete din tara ca buget si activitate, dar nu si ca performante sportive. Nu sintem nici macar intre primele 15 judete. Consiliul Local a participat la finantarea echipei Otelul vreme indelungata, dar, la un moment dat, colaborarea s-a incheiat", afirma Mircea Razvan Cristea.

Grupul liberal din forul deliberativ local intentioneaza sa reia colaborarea cu gruparea galateana de fotbal, insa, pentru inceput, aceasta se va axa pe reabilitarea Complexului Sportiv de la Ancora. Infrastructura de aici este la pamint, aceasta urmind sa fie refacuta, actiune ce se va extinde si la terenul de fotbal, pista si tribune. Se are in vedere chiar construirea unei nocturne, dar si reabilitarea terenului de antrenament.

Prioritate zero: reabilitarea bazelor sportive

Consiliul Local va aloca sume importante pentru reabilitarea centrelor de copii si juniori in 2007. Cele mai mari investitii vor fi realizate la Stadionul "Dunarea", dar si la Sala Sporturilor, a carei infrastructura nu va mai rezista prea mult.

Conform spuselor lui Mircea Razvan Cristea, Stadionul "Dunarea" ar depasi din punct de vedere al capacitatii Stadionul "Otelul", numarul de locuri pentru spectatori urmind sa creasca de la 15.000 la aproximativ 20-22.000. Estimarile initiale arata ca punerea in practica a proiectului ar costa autoritatile locale circa sase milioane de euro, insa doar un studiu de fezabilitate va spune cu exactitate la ce valoare se vor ridica in final cheltuielile.

In ceea ce priveste Sala Sporturilor, se cauta inca o solutie, astazi urmind sa aiba o intilnire legata de acest subiect intre Mircea Razvan Cristea si Laszo Borbely, ministrul delegat pentru Lucrari Publice. Liberalul nu renunta insa la ideea unor performante imediate obtinute de echipa Otelul Galati. "Daca ar fi dupa mine, as aloca imediat un milion de euro la bugetul clubului daca conducerea si-ar propune o participare la cupele europene", conchide Cristea.

Bazele sportive pentru tineret, lasate in paragina in ultimii ani, au intrat in atentia autoritatilor locale, care sint decise sa aloce milioane de euro pentru repunerea lor in circuit.