Ultima conferinta sustinuta la sediul PSD a adus in fata presei nu mai putin de opt persoane, dornice sa isi prezinte programele politice pentru regiunile in care vor candida. Printre ei, atat fostul lider Mihai Bar, cat si Sonia Draghici sau Florian Pavel.
Daca Mihai Bar s-a rezumat sa prezinte doar cadrul general al colegiului in care va candida sustinand ca batalia se va da intre doi fosti conducatori de consiliu judetean, adica el si Stefan Seremi, Sonia Draghici a parut sa vorbeasca cu doua guri, iar Florian Pavel sa nu se mai opreasca. "Promit ca voi fi deputatul fiecarui bihorean. Cunosc bine realitatile din sistemul medical bihorean si, daca voi fi aleasa, voi face in asa fel incat in Bihor sa ajunga mai multi bani pentru aceasta ramura. Vreau sa nu mai existe criza de medicamente, spitalele de stat sa aiba aceleasi dotari si sa asigure o asistenta medicala de aceeasi calitate ca in cele particulare, vreau sa existe o transparenta mai mare in ceea ce priveste banii pe care oamenii ii dau pentru Casa de Asigurari de Sanatate astfel incat ei sa stie ce se face cu acesti bani", a declarat medicul Sonia Draghici, candidat PSD pe colegiul 7 Oradea, pentru Camera Deputatilor.
"Tanarul" Florian Pavel doreste innoirea clasei politice romanesti
Daca Sonia Draghici a vorbit atat de repede incat aproape niciun jurnalist nu a apucat sa-si noteze ce a spus, discursul candidatului PSD pe Colegiul 3 Salonta parea sa nu se mai termine. "Nu pot ramane indiferent la viitorul acestei tari si doresc sa dau PSD-ului macar o parte din ceea ce mi-a daruit. Pentru mine agricultura ar trebui sa fie in Romania pe primul loc, pentru ca daca avem o alimentatie sanatoasa putem sa facem fata la orice. Criza alimentara si deci saracia bat la usa. Exista zone in Romania extrem de sarace unde oamenii abia au ce manca de pe o zi pe alta. Vreau sa imi aduc contributia la legea exploatarii animalelor si a pamantului, la protejarea producatorilor indigeni si la punerea la punct a unei legislatii care sa permita un control unic in unitatile comerciale. Este foarte dificil sa produci sau sa vinzi ceva in Romania cand ai doua-trei controale pe zi. Trebuiesc armonizate toate aceste verificari intr-un control unic pentru ca acesti oameni sa nu mai aiba de suferit", a declarat Florian Pavel care a adaugat in final ca: "dupa 19 ani de tranzitie, in care am avut parte doar de sacrificii, a sosit momentul intrarii in normalitate, fapt ce presupune, inainte de toate, innoirea clasei politice romanesti".