Presedintele PNL Dolj, Mario Ovidiu Oprea, caruia colegii ii pregateau eliberarea din functie saptamana trecuta, a ramas in fruntea organizatiei locale in urma intrunirii de ieri a comitetului national executiv al partidului de la Bucuresti. Urmatoarele trei saptamani va sta totusi cu sabia deasupra capului.

Potrivit declaratiilor liberalilor care pana acum cateva zile voiau capul lui Mario Oprea, acesta a scapat de demiterea din functie pe motiv ca in situatia Doljului mai sunt 12 organizatii judetene, cu rezultate la alegeri sub media pe tara. In Dolj, liberalii au obtinut 10,36% la alegerile europarlamentare, in timp ce media pe tara a PNL a fost de 14,53%.
Comitetul intrunit ieri a decis ca o comisie alcatuita din Crin Antonescu, vicepresedintele PNL Ludovic Orban si Radu Stroe, secretarul general al PNL, alaturi de Marin Almajan, coordonatorul politic in a carui zona de responsabilitate se gaseste judetul Dolj, sa analizeze pana pe 29 iunie rezultatele obtinute si sa comunice o decizie pe 6 iulie, cu ocazia Consiliului National al partidului. In aceeasi situatie ca in Dolj se gasesc si conducerile organizatiilor liberale din judetele Timis, Sibiu, Arges, Braila, Arad, Olt, Ialomita, Suceava, Cluj, Bistrita, Neamt, precum si din Sectorul 5.
Concret, in urma acestei hotarari, Mario Oprea ramane in functia de presedinte al PNL Dolj. De partea cealalta, adversarii sai declarati, respectiv grupul Dan Mogos - Cosmin Enea si sustinatorii acestora, s-au inmuiat. Cosmin Enea, care saptamana trecuta avansa demiterea liderilor de filiale cu rezultate slabe la alegeri ca fiind sigura, a declarat acum ca hotararea comitetului de la Bucuresti este buna, explicand ca, "tot timpul cand iei o decizie rapida, e posibil sa nu iei in calcul toate variantele". Mihai Voicu, sustinatorul declarat al acestuia, a afirmat ca decizia comitetului este una la care se astepta. Desi trecuti acum in stand-by, adversarii lui Oprea nu au renuntat la dorinta de a-l indeparta pe acesta de la conducerea filialei. "Stiu ca exista in acest moment o hartie semnata de 20 de primari in sensul organizarii de alegeri interne", a adaugat Voicu, in timp ce Dan Mogos a declarat ca, in opinia sa, rezultatul va fi acelasi: demiterea lui Oprea, chiar daca va trebui sa treaca trei saptamani pentru a se ajunge la aceasta decizie.