Senatorii Comisiei de aparare au adoptat ieri Legea privind statutul ofiterilor de informatii, stabilind ca Serviciile secrete se vor demilitariza, iar ofiterii nu vor mai avea grade militare, ci vor fi functionari publici. "Am finalizat Legea privind statutul ofiterilor de informatii. Este important in primul rand pentru ca am reglementat din punct de vedere legal o formula prin care ofiterii de informatii devin functionari publici cu statut special", a anuntat presedintele Comisiei de aparare din Senat, social-democratul Cristian Diaconescu. Senatorul PSD a aratat ca prevederea prin care se demilitarizeaza Serviciile secrete, iar ofiterii acestora isi pierd gradele militare, primind, in schimb, grade civile, "armonizeaza regimul de functionare al ofiterilor de informatii din serviciile romanesti cu standardele si criteriile care functioneaza in celelalte state membre ale UE si NATO".
Diaconescu a spus ca membrii comisiei mai au de discutat legile SRI si SIE, in timp ce 80% din textul legii-cadru privind siguranta nationala a fost deja convenit de catre senatori. De asemenea, comisia trebuie sa prevada in legea sigurantei nationale articole prin care sa reglementeze clar si distinct Comunitatea Nationala de Informatii. (D.G.)