Sorin Rosca Stanescu publica pe news.corect.com articolul "Avocatul lui Gaddafi si cuiul din cosciug", pe care il puteti citi in continuare.
Ministrul de Externe al Romaniei, domnul Teodor Baconschi, raspunzand ieri unor intrebari Mediafax, a dat in balbaiala. Tema era pozitia Romaniei in raport cu situatia din Libia. Cat de hotarate sunt autoritatile statului nostru sa actioneze in deplin consens cu partenerii euroatlantici, in momentul in care se va da startul interventiei militare impotriva regimului Gaddafi? De ce seful diplomatiei de la Bucuresti a raspuns ambiguu? Sovaielnic? Este el avocatul lui Gaddafi? Sau este doar o marioneta a adevaratului avocat?
Inainte ca domnul Teodor Baconschi sa dea in balbaiala, s-a intamplat ceva extem de spectaculos. Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, invitat fiind la un summit de urgenta pe tema Libiei, s-a luat de piept cu presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy. Si nu numai cu el. Seful statului roman, seful ultimului stat din Uniunea Europeana in materie de performante, seful primului stat din UE in materie de contraperformante, tolerat, de voie, de nevoie, la marginea cercului, in clubul conducatorilor de tari - si asta doar din respect fata de electoratul roman care l-a ales -, a batut marinareste din picior si a zis "nu". "Nu" interventiei militare in Libia. Dincolo de consecintele grave in plan diplomatic in raporturile cu cele mai importante state europene, se pune o intrebare tinand, pana la urma, de morala. A procedat corect Traian Basescu?
Aparent, pozitia sefului statului roman pare onorabila. In primul rand el lasa impresia a fi dovedit ca diplomatia de la Bucuresti are taria de a actiona independent si de a reactiona demn. In virtutea unei continuitati - ma refer aici, evident, la regimul Ceausescu - a neinterventiei in "treburili" altor state. In al doilea rand, intre Romania si Libia au existat intotdeauna relatii mai mult decat cordiale. Chiar si atunci - sau cu atat mai mult atunci - cand Gaddafi, sfidand, in mod indraznet dar si pe deplin interesat, intreaga lume occidentala, a initiat OPEC. Organizatia care avea sa creasca exorbitant, in beneficiul statelor producatoare, costul barilului de petrol, prin limitarea extractiilor. In urma cu circa patruzeci de ani, o lume intreaga a fost data peste cap. De atunci si pana la atacul terorist din 11 septembrie 2001, Gaddafi si Libia au figurat, la loc de cinste, in asa-numita axa a raului. Abia dupa atacul terorist, cand el si-a exprimat compasiunea fata de poporul american, situatia s-a ameliorat. Mai mult decat atat. State occidentale au intrat chiar intr-o relatie de complicitate cu regimul Gaddafi. Si daca este adevarat ceea ce declara fiul dictatorului, insusi Sarkozy, in campania sa electorala, a beneficiat de sustinerea financiara a liderului libian.
Dincolo de aceste hatisuri politice, diplomatice si financiare, un fapt ramane insa de necontestat. Si anume natura dictatoriala a regimului Gaddafi. Natura care, iata, a generat un genocid impotriva propriului popor. Poate, si nu poate, ci sigur nici adversarii interni - ma refer la lideri - ai lui Gaddafi nu sunt democrati. Si ei au fost complici ai dictaturii. Dar lumea are, totusi, de ales. Va fi oprit genocidul sau Gaddafi va fi lasat sa-si mitralieze concetatenii?
In fata acestei dileme, aliatii euroatlantici au dat un raspuns ferm. Genocidul trebuie oprit, daca este necesar, prin forta. Doar Bucurestiul o balbaie. Avocatul lui Gaddafi nu este Baconschi, ci insusi seful statului. Ne mai batem un cui in cosciug.