Deputatul PSD Eugen Nicolicea a denuntat ieri inconsecventa politica a unor lideri ai Aliantei D.A. PNL-PD. Deputatul social-democrat a vorbit astfel de intentia actualei Puteri de a introduce in Regulamentul Camerei Deputatilor posibilitatea de votare prin corespondenta, pentru ca si cei absenti de la lucrarile plenului sau ale comisiilor sa-si poata exprima optiunile, in acest caz fiind vorba si de euro-observatori. „Daca se ofera posibilitatea deputatilor de a vota prin corespondenta, Parlamentul devine un ghiseu de primit plicuri“, a spus Nicolicea. El a mai afirmat: „Actuala Putere s-a dovedit incapabila, de foarte multe ori, sa-si adune parlamentarii la sedintele de vot final“. Nicolicea nu a facut insa altceva decat sa-i citeze pe Emil Boc, presedintele PD, si pe Eugen Nicolaescu, purtatorul de cuvant al Aliantei si al PNL, care s-au opus vehement in octombrie 2003 introducerii votului prin corespondenta in Regulamentul Camerei, declaratiile lor fiind citate de presa vremii.