Moshemordechai.ro: M-am saturat de anti-comunism

M-am plictisit de anti-comunism! Unde te intorci dai tot peste mistreti anti-comunisti, care au descoperit bravura rezistentei la douaj’ de ani de la moartea comunismului. Tot felul de ciudatei, de derutati si zgomotosi loviti de nuiaua ambitiei si-au descoperit vocatia de luptatori anti-comunisti, in fata televizorului, la mult timp dupa ce comunismul s-a dus la toti dracii. Guzgani rotofei, mediocri si lipsiti de merite, au tasnit de prin toate crapaturile nimicului incercand sa-si legitimeze hameaseala, tupeul si nesimtirea cu o ipotetica si clar tardiva opozitie fata de comunism.
Comunismul a crapat acum mai bine de douazeci de ani! A raposat! L-a luat dracu’! A te declara anti-comunist, azi, e echivalent cu a te declara fara ocupatie. Daca in anii cei mai negri ai ceausismului ne-a lipsit o autentica rezistenta, ne-au lipsit autenticii dizidenti ( cat o sa ne mai folosim drept scuza de numele Doinei Cornea?), la multi ani dupa disparitia comunismului, tot felul de fosti activisti PCR de mana a doua, macanitori la secu’ sau mancatori de rahat s-au trezit disidenti si eroi ai luptei impotriva bolsevismului. Pen’ ca, nu-i asa, au ascultat si ei candva, o data, la casti, cacati pe ei de frica, la Europa libera! Voilla deci disidenta!
Cei mai multi dintre vitejii post festum, poti descoperi la o minima cercetare, sunt sobolani care au dus-o binisor pe vremea aceea, profitan, atat cat se putea, de avantajele pe care regimul avea grija sa le asigure loialilor sai. Cei mai multi dintre ei se declara acum convertiti la sfanta dreapta si viteji luptatori impotriva dusmanului care nu exista, comunismul, din acelasi motiv pentru care mancau rahat pe vremea lui Ceasca si purtau steguletul rosu pe la defilari: pentru ca acum la sfanta dreapta e cutitul si ciolanul. Si ii vezi predicand cu stropi si naduf exact cu aceeasi convingere cu care recitau inainte din tezele de la Mangalia.
Anti-comunismul din ziua de azi mi se pare definitia perfecta a imposturii. Ce forma de impostura mai clara poate exista decat aceea in care te declari cruciat si vajnic luptator intr-un razboi care nu exista, cu un dusman care a crapat de mult? Uitati-va la intelighentii care balesc de placere privind la Basescu. Se recomanda ca fiind anti-comunisti si vartosi oameni de dreapta; il iubesc pe tulburat pentru ca, nu-i asa, a condamnat comunismul, ca si ei, la 20 de ani dupa deces. Ca si el, intr-o forma s-au alta, au fost membri PCR si s-au invartit binisor, inainte de ’89, intre doua plenare. Pentru oamenii astia mancatul de rahat e oricum o forma de existenta, ce importanta are daca schimba haznaua din care se hranesc?
Inainte de ’89 nu a existat o autentica disidenta. Cei putini care i s-au opus lui Ceausescu, foarte putini, nu scuza lasitatea colectiva. Numele acelora putini, Doina Cornea, Paul Goma, Radu Filipescu, Dan Petrescu, Mircea Dinescu, Silviu Brucan, Ion Iliescu si inca vreo cativa, ne sunt stiute. Cu atat mai suparator sa vezi azi toata eruptia de fosti si actuali mancatori de rahat incercand sa-si fabrice un eroism fictiv, legitimandu-si imbuibarea, nesimtirea sau pur si simplu tembelismul cu un merit care nu exista. Daca a zis un banc cu Ceausescu, in lift, orice dobitoc se crede azi indreptatit sa se numeasca anti-comunist. De ce nu ar fi asa, cand traim in era celei mai fecunde imposturi?
Vanturarea ideologiilor e o forma de nebunie, de care cu totii ne lasam strabatuti intr-o mai mica sau mai mare masura. Ne marturisim aderenta la lucruri pe care nu le intelegem, care nu sunt ale noastre sau care ne fac rau doar pentru ca asta ne face sa ne simtim mai bine in confruntarea cu propriile slabiciuni. Daca o tacaneala de a noastra se regaseste pe tabloul de inventar al unei ideologii, atunci de bunaseama ne consideram aderenti la acea ideologie. Impartim lumea in stanga si dreapta, ne tratam semenii in functie de culoarea fularului si ne distribuim simpatiile si ura in afara oricaror criterii de valoare sau judecati morale, exclusiv bazandu-ne pe inmatricularea in norma unei ideologii. Ne prefacem ca nu vedem ca nimic nu ne-a facut mai rau, nimic nu a permis o mai mare inflorire a ticalosiei si imposturii decat randuirea lumii dupa tigla ideologiei.
Problema noastra, singura, reala si din totdeauna greu de trecut, prieteni, au fost caracterele, nu ideologiile.