PSD continua sa-l sprijine pe Adrian Nastase la presedintia Camerei Deputatilor, a declarat presedintele PSD, Mircea Geoana. El a conditionat insa sprijinul acordat lui Nastase de confirmarea acestuia ca nu exista ratiuni suplimentare care sa determine PSD sa-si modifice decizia de a-l sustine.
"Decizia pe care am luat-o la Poiana Brasov, de continuare a sustinerii pozitiei de presedinte al Camerei Deputatilor detinuta de Adrian Nastase, ramane valabila", a precizat Mircea Geoana. El a dorit sa infirme speculatiile care au aparut pe aceasta tema in ultima perioada.
Desi conducerea PSD a precizat public ca il sustine pe Adrian Nastase pentru presedintia Camerei Deputatilor, au existat informatii neconfirmate oficial potrivit carora unii social-democrati ar dori schimbarea acestuia, precum si eliminarea functiei de presedinte executiv din statut. Potrivit presei centrale, ar fi existat negocieri in cadrul PSD pentru sefia Camerei Deputatilor "pe doua paliere, cu Alianta PNL-PD".
"Daca Adrian Nastase ne va confirma astazi (ieri - n.n.), si sunt convins ca o va face, ca nu exista ratiuni suplimentare ca sa ne faca sa ne modificam decizia de sustinere, vom continua sa-l sustinem cu intensitate, asa cum am facut-o cu brio si in precedenta incercare de schimbare a presedintilor Camerelor de catre actuala Putere", a precizat Geoana. Acesta a mai aratat ca, incepand de astazi, parlamentarii PSD trebuie sa fie pregatiti in ceea ce priveste continuarea unui atac "dur si concertat" impotriva "omului Adrian Nastase si a omului politic Adrian Nastase". Geoana a expus in fata parlamentarilor partidului, strategia PSD privind noua sesiune parlamentara, afirmand ca actuala Putere doreste sa pastreze PSD in defensiva politica si opinand ca partidul nu trebuie sa cada in aceasta capcana.

Apel la prezumtia de nevinovatie

Nastase a declarat ca nu exista nici o ratiune pentru a-si da demisia din functia de presedinte al Camerei si a adaugat ca prezumtia de nevinovatie trebuie sa functioneze si in cazul Parlamentului. El a subliniat ca nu au existat colegi de partid care sa-i solicite demisia din functia de presedinte al Camerei si a catalogat articolele din presa care mentionau aceasta eventuala demisie drept speculatii.
Presedintele Camerei Deputatilor a precizat ca exista o anumita presiune mediatica si politica in acest sens. "Ce era un obiectiv anul trecut al actualei Puteri, si nu s-a implinit, se va cauta sa fie pus in aplicare printr-o formula de presiune mediatica si politica", a spus Nastase.
Intrebat daca exista negocieri intre Putere si Opozitie pentru retragerea sprijinului politic, Adrian Nastase a raspuns: "Cine duce aceste negocieri? Va rog sa nu mai lansati astfel de teme. In momentul in care imi dati elementele concrete, am sa le pot comenta. Restul sunt zvonuri."
Nastase a mentionat ca, spre deosebire de Traian Basescu, despre care a spus ca are statut de inculpat, si de membrii guvernului care, in opinia sa, au statut de invinuiti, in ceea ce-l priveste nu s-a pus nici macar problema de a trece dincolo de cercetarile prealabile.
El a catalogat ca "fiind destul de periculoasa" adoptarea propunerii de modificare a statutului partidului, conform careia cei care sunt urmariti penal sa fie exclusi atat din partid, cat si din functiile publice.