Dan Constantin publica in Jurnalul National un articol intitulat "Frica de rusi", cu supratitul:
"SEFUL NATO VINE SA SPUNA CA RUSIA VA FI PARTENERUL ALIANTEI". Puteti citi in continuare articolul.
'Stiam din povestirile bunicii ca soldatii nemti cartiruiti in casa noastra din Calarasi, prin 1941, erau foarte disciplinati, isi aliniau bocancii in fata usii si se spalau pe dinti, la pompa din curte, ordonati, in fiecare dimineata.
Dupa ce s-au retras, familia a avut "capturi" de razboi, o furculita de inox cu zvastica incrustata pe coada si o canuta gradata emailata. Cand au venit rusii in septembrie 1944, in locul nemtilor disciplinati, au fost gazduiti vreo 20 de soldati si un maior din Leningrad. Ofiterul ii spunea duios bunicii mele "babusca", iar lui var-miu ii dadea unt si miere din ratia lui.
La plecare, soldatii au furat din pod trusoul domnisoarei Catrangiu, numele de fata al mamei mele. Au lasat-o fara plapuma nuptiala si seturile de rufarie. Eu am cunoscut Armata Rosie prin patrulele care treceau pe Strada Mare, cu brasarde pe maneca KA (Krasnaia Armia) si din filmele care rulau la Casa Armatei, unde noi, pustii, ne furisam in sala pe langa soldati. Am vazut de vreo 15 ori "Brigada tanchistilor", care prezenta eliberarea orasului Banska Bistrita.
Dupa decenii aveam sa aflu ca socrul meu luptase si el sa elibereze frumosul oras slovac, dar nimeni nu-i pomenea pe romani in film. A ramas acolo un mare cimitir militar romanesc.
De fapt, toata familia s-a intersectat cu trupele rusesti in istorie. Tot bunica imi povestea cum, la Reviga, in Ialomita, in 1916, ultimii soldati care au aparat comuna au fost rusii, iar nemtii, turcii, bulgarii au secatuit casele taranilor, ca ocupanti. In 1940, tata si socrul au fost umiliti in timpul retragerii din Basarabia si din Bucovina. Si-au luat "revansa" in 1941, cand au ocupat Odesa si s-au retras sub bombe, scapand ca prin minune de la Cotul Donului. Dupa 23 August, tata a luptat cateva zile, prin voia destinului, alaturi de partizanii iugoslavi, evadand si din prizonieratul hitlerist, iar tata-socru a mers cu frontul pana in Tatra, venind plin de decoratii din razboi. Nu a uitat insa, pana la moarte, umilinta de a fi fost interzisa trecerea Regimentului 5 Rosiori pe sub Arcul de Triumf.
I-am cunoscut pe rusi ca adult sub semnul "colaborarii tovarasesti" de dupa 1968. In Casa Scanteii, unde lucrez de 40 de ani, au trecut multe din valurile care au spalat relatia cu rusii, de la aroganta unor corespondenti ai ziarului Pravda pana la cantecele de sirena ale perestroikai. Ceausescu statuase ca norma de lucru "pericolul rusesc", de care, de altfel, n-a scapat, iar urmasii de dupa ‘89 au ridicat un zid spre Est prin care nu putem privi fara complexele trecutului.
Rusia lui Stalin a ramas in urma, cea a lui Putin este evaluata tot prin spectrul KGB. Nu stie nimeni daca mai exista; intrebarea este mereu valabila, la fel si pentru Securitate. Cele doua servicii se lupta prin genele ramase, dar seful NATO este azi la Bucuresti sa ne spuna ca Rusia va fi partenerul Aliantei. Fiul meu ma va intreba daca e posibil. Si eu nu stiu la ce film sa-l trimit, desi am stat pe indelete de vorba ieri cu ambasadorul Rusiei. Doar despre 9 mai.
Si maine e o zi."