Potrivit legislatiei in vigoare, orice banca are obligatia de a semnala automat Oficiul de Prevenire a Spalarii Banilor orice tranzactie care depaseste 10.000 de euro. Un procuror al Parchetului General s-a prezentat deja la Oficiu pentru declansarea unei anchete. Nu se stie care este implicarea lui Nastase in acest caz, dar coincidenta este de-a dreptul fenomenala: un document de care depinde soarta fostului prim-ministru a disparut in plin scandal mediatic. Aceasta situatie bizara nu face altceva decat sa toarne gaz pe foc, filialele locale ale Partidului Social Democrat ezitand acum sa se declare de partea fostului lor sef. Singura care a iesit public in sprijinul lui Nastase a fost organizatia PSD Dambovita, care a cerut mai-marilor de la centru sa-i sprijine pe cei aflati in vizorul Justitiei. In restul tarii domneste insa o liniste mormantala, liderii locali fiind cat se poate de dezorientati. Se formeaza tabere pro sau contra Nastase, dar nimeni nu se hazardeaza in asumarea unei atitudini transante. Un motiv ar fi si declaratiile lui Adrian Nastase, potrivit carora se bucura inca de sprijinul neconditionat al principalilor lideri PSD. Presedintele Camerei Deputatilor a bagat la inaintare numele "greilor" Miron Mitrea si Ion Iliescu. Despre fostul ministru al Transporturilor, Nastase a spus ieri ca este prietenul sau politic, de unde intelegem ca se bucura de sustinerea acestuia, iar despre Mitrea se stie ca este unul dintre cei mai puternici si mai influenti oameni din PSD. Mai mult, se pare ca relatia cu Ion Iliescu e de-a dreptul serafica, "foarte veche, consolidata si foarte buna", dupa cum a declarat ieri autosuspendatul Nastase. Liderii locali nu stiu insa daca fostul lor sef are sau nu dreptate in aceasta privinta si de aceea ezita sa iasa in fata cu o declaratie clara. Nici la Constanta lucrurile nu stau altfel. Desi pesedistii din toata tara freamata, pe malul marii nu s-a vorbit inca despre acest subiect. Primarul Radu Mazare, presedintele Organizatiei Judetene a PSD Constanta, ne-a spus ca nu a fost organizata nici o sedinta si nu are nici un comentariu de facut. De altfel, este stiut faptul ca edilul nu se implica in chestiunile de ordin politic, Mazare declarandu-se dintotdeauna mai preocupat de treburile administrative. Pe de alta parte liderul PSD de la Bucuresti, Dan Ioan Popescu, vrea sa se autosuspende, dar nu-l lasa colegii care au incercat sa-l convinga ieri seara sa ramana in fruntea filialei. Dan Ioan Popescu a iesit din sedinta spunand ca isi mentine decizia, dar se mai gandeste. In opinia mai multor reprezentanti PSD, in acest moment DIP este suspendat din functia de presedinte al organizatiei. Popescu a anuntat la inceputul saptamanii ca intentioneaza sa se autosuspende din fruntea organizatiei, dupa ce Justitia i-a pus sechestru pe avere.