Deputatul PSD Adrian Nastase a postat pe blogul personal o scrisoare catre presedintele CSM, Lidia Barbulescu, in care ii cere sa se pronunte cu privire la o adresa in care procurorul DNA Doru Tulus solicita PSD sa confirme calitatea de membru de partid pentru 64 de persoane. El a atasat la scrisoare o copie a unei adresei din 1 septembrie 2008 a Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, semnata de procuror-sef sectie Doru Florin Tulus si de procurorul Mihaela Moraru Iorga, prin care se solicita conducerii PSD sa comunice Directiei Nationale Anticoruptie daca 64 de persoane nominalizate in adresa respectiva au detinut calitatea de membri ai partidului in 2004.
Liderul PSD precizeaza in scrisoare ca, pentru identificarea acestor persoane, s-au indicat si codurile numerice personale, si ca "toate aceste persoane au fost audiate, pana in prezent, in dosarul nr. 27/P/2008, in care Directia Nationala Anticoruptie face investigatii referitoare la campania electorala pentru alegerile prezidentiale din 2004", adaugand ca "aceste investigatii sunt, probabil, relevante in contextul campaniei electorale din 2008". "Va rog sa apreciati asupra caracterului de politie politica al acestei solicitari, prin raportare la prevederile art. 40 din Constitutia Romaniei", cere Adrian Nastase in scrisoarea adresata Lidiei Barbulescu.
Nastase mai mentioneaza pe blog ca art. 97 din Codul de procedura penala, invocat de procurorul sef DNA Doru Tulus, in adresa trimisa PSD, se refera la obligatia predarii obiectelor si inscrisurilor. "Sa reprezinte oare, pentru procurorii independenti ai lui Tulus, calitatea de membru PSD o infractiune in sine? Sau doreste poate DNA-ul sa introduca o noua circumstanta agravanta in viitorul Cod Macovei - apartenenta la un partid de opozitie?", mai arata Nastase, pe blogul personal.
In solicitare, Tulus invoca articolul 16 din OUG 43/2002 si articolele 96-97 din Codul Penal, cerand PSD sa comunice daca mai multe persoane aveau calitatea de membru PSD in 2004. Printre acestea se numara Irina Paula Jianu, fost inspector general la Inspectoratul de Stat in Constructii, Mihai Basulescu, fost director al Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale, Liviu Harbuz, fost presedinte al Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare, Gheorghe Fesan, fost inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii Bacau.