Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Municipal, in strainatate, Basescu a obtinut 53,4% din voturi, Nastase - 26,18%, Vadim Tudor - 6,6% si Markó Béla - 5,76%. La partide, Alianta D.A. a luat de la cei 30.000 de romani din strainatate care au mers la urne aproape 50% din voturi la Senat si la Camera Deputatilor, PSD+PUR in jur de 21,5%, PRM - intre 8 si 9 procente, iar UDMR 7,8%. Candidatul Aliantei a primit per total 21.157 de voturi, iar cel al PSD+PUR 9.703.

Basescu, preferat de romanii din Occident

Traian Basescu a fost votat masiv de romanii din tarile puternic dezvoltate. Scorul electoral inregistrat de presedintele PD in comparatie cu Adrian Nastase in aceste tari este net superior celui al premierului: Australia -151 la 46, Austria - 465 la 185, Belgia - 641 la 245, Canada - 2.069 la 152, Marea Britanie - 778 la 161, Suedia - 149 la 34, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Spania si Statele Unite (toate acestea cu scoruri foarte mari in favoarea lui Basescu). Liderul PD a castigat, de asemenea, si in tari precum Africa de Sud, Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia, Brazilia, Bulgaria, Cehia, Chile, Coreea de Sud, Cipru, Danemarca, Grecia, Finlanda, Irlanda, Japonia, Kenya, Kuwait, Lituania, Luxemburg, Malaezia, Maroc, Mexic, Nigeria, Norvegia, Qatar, Singapore, Slovacia, Slovenia, Thailanda, Ungaria, Zimbabwe si Noua Zeelanda.

Din China pana in Vietnam

Candidatul PSD+PUR a fost preferat in special de catre tarile foste sau actuale comuniste. Astfel, raportul Nastase - Basescu a fost urmatorul: Albania 19 -14, China 68-63, Coreea de Nord 4 - 3, Cuba 9 - 2, Croatia 22 - 15, Georgia 12-3, Libia 27 - 20, Republica Moldova 1.332 - 855, Federatia Rusa 89 - 70, Serbia si Muntenegru 57 - 51, Ucraina 58 - 44, Vietnam 9 - 6. Adrian Nastase a obtinut mai multe voturi decat contracandidatul sau si in alte tari precum: Angola, Arabia Saudita, Argentina, Belarus, Columbia, Egipt, Etiopia, India, Liban, Macedonia, Pakistan, Irak, Senegal, Siria, Uruguay, Venezuela.