Consiliul Local de Coordonare al PD Harsova, intrunit la sfarsitul acestei saptamani, si-a desemnat noua structura de conducere. Astfel, noul presedinte al PD Harsova, cel care va fi si candidatul democratilor pentru Primaria Harsova, este Tudor Nadrag. Democratul, care este administratorul unei firme de constructii cu peste 60 de salariati, a apreciat ca "administratia orasului Harsova trebuie sa devina partenerul oamenilor, iar primarul trebuie sa se ocupe in mod real si sincer de solutionarea problemelor comunitatii, mai ales intr-o localitate cu probleme grave, precum Harsova". La alegerile de la acest sfarsit de saptamana de la Harsova au fost prezenti si presedintele Organizatiei Judetene a PD, deputatul Stelian Dutu, vicepresedintii Gabriel Iordache si Senol Zevri, precum si secretarul executiv Mihai Petre. Cu aceasta ocazie, Stelian Dutu a apreciat ca alegerea lui Tudor Nadrag in fruntea organizatiei Harsova "este prima etapa dintr-un proces care se va finaliza in vara anului 2008 prin castigarea alegerilor locale din Harsova".