HotNews informeaza: Cum a esuat USL in rasturnarea majoritatii de la Senat. PSD si PNL acuza presiunea DNA-ului
Senatorii PSD si PNL nu au reusit sa se mobilizeze si sa voteze motiunea depusa impotriva ministrului de Externe, desi saptamana trecuta liderii USL au anuntat ca la Senat se va schimba majoritatea parlamentara. Chiar si in ziua votului, Mircea Geoana declara ca e posibil ca majoritatea sa se modifice, declarand ca votul motiunii simple e un test in acest sens. Cu 60 de voturi pentru motiune si 67 impotriva, demersul USL a fost anulat. Desi USL are 67 de mandate, sapte dintre senatorii acestora nu au fost prezenti la votul final. In ceea ce priveste schimbarea majoritatii la Senat, liderii USL sustin ca pedistii sunt intimidati cu DNA -ul.
PSD, PNL si PC au, la Senat, in total 68 de parlamentari. Scazand mandatul lui Catalin Voicu (PSD), care este arestat preventiv, USL se poate baza pe 67 de voturi. Surpriza a intervenit la votul motiunii simple indreptata impotriva ministrului de Externe, Teodor Baconschi. La numaratoare au iesit doar 60 voturi in favoarea documentului.

De la inceputul sesiunii parlamentare, liderii senatorilor USL nu au reusit sa-si mobilizeze oamenii pentru a fi prezenti in formula completa la sedintele de plen. Cu toate acestea liderii social democrati au declarat inaintea sedintei de la Senat ca motiunea simpla este o prioritate pentru USL.
• Titus Corlatean, vicepresedinte PSD: "Este un semnal politic extrem de serios pe care il tragem astazi si, dincolo de ceea ce inseamna batalia politica, speram sa avem votul plenului Senatului pentru a stopa o initiativa de fraudare a viitoarelor alegeri, pe care, iata, cei care conduc astazi Romania, cei din PDL, nu mai au nici macar jena sau teama de a o tine mai discreta" (Agerpres)
• Mircea Geoana, presedintele PSD: "Nu exclud ca in Senatul Romaniei sa se contureze, zilele urmatoare, o noua majoritate. Motiunea simpla pe care o vom discuta in cursul acestei zile va fi un prim test. Vor fi anunturi oficiale de la Tribuna Senatului. Vom vedea si votul pe motiune si vom intelege care este raportul real de forte" (Agerpres)
Dupa sedintele de partid liderii USL si-au retractat declaratiile privind obtinerea majoritatii in Senat, invocand presiuni ale PDL si ale presedintelui Traian Basescu.
• Victor Ponta, presedintele PSD: "Constat ca pericolul ca azi majoritatea sa fie schimbata in Senat si motiunea impotriva lui Baconshi sa treaca a fost luat in serios de Traian Bsaescu si de sistemul care il sprijina, un sistem care inseamna autoritati publice, DNA si ce mai are statul roman alaturi de Traian Basescu. De dimineata am vazut reactia. Inteleg ca un senator al PDL, nu-l cunosc personal, era posibil ca azi sa paraseasca PDL si eventual sa voteze motiunea. E clar ca DNA are un calendar politic. Nu s-a intamplat nimic ieri sau maine". (Agerpres)
• Crin Antonescu, presedinte PNL: "Este posibil sa se schimbe sau nu, intrebati la DNA, nu sunt eu cel care trebuie sa raspunda la acesta intrebare. Exista parlamentari cu care am discutat si care mi-au spus foarte clar: 'Imi dau sema ca mergem intr-o direct absolut gresita dar, daca plec de acolo sunt arestat'. Nu pot da nume din motive de inteles"
In urma cu o saptamana, liderii USL anuntau ca majoritatea de la Senat se va schimba si ca o parte din senatorii PDL vor adera la grupul USL. Primul a fost liderul PC, Daniel Constantin, care intr-o conferinta de presa pe 15 mai anunta ca are semnale clare si se afla in discutii cu parlamentarii Puterii care vor veni la USL.
"In ceea ce ma priveste avem semnale categorice si o sa vedeti in perioada urmatoare cateva nume care vor veni in USL, in PC sau in alte partide, in functie de optiunea acestora", a declarat Constantin. Liderul PNL, Crin Antonescu sustinea acelasi lucru nu mai devreme de 20 mai: "De luni avem majoritate la Senat. USL are deja semnale concrete dinspre membrii PDL care vor sa treaca in tabara opozitiei, insa vom face anunturile publice cand aceste treceri se vor concretiza".