Evenimentul Zilei face o analiza cu tema: De ce s-a certat Ponta cu Geoana, analiza pe care o puteti citi in continuare.
'Puterea mogulilor in partid, alianta cu PNL, proiectul suspendarii lui Basescu si intrarea la guvernare acestea au fost mizele confruntarii dintre fostul si actualul presedinte al PSD.
Sa-l atace frontal pe Traian Basescu? Umar la umar cu PNL si mogulii sa-l suspende si sa-i smulga puterea din maini? Sau sa astepte erodarea PDL si consolidarea imaginii PSD, astfel incat sa castige detasat alegerile din 2012? Drumul pe care urma sa fie impins PSD a fost miza conflictului deschis dintre actualul presedinte al PSD, Victor Ponta, si fostul lider, Mircea Geoana.
Cearta, desi surprinzatoare pentru unii, nu a aparut din senin. Dincolo de frustrarile si resentimentele generate de ultimul Congres PSD care i-a impartit in castigatori si invinsi, divergentele dintre Ponta si Geoana au avut o miza reala: strategia politica a partidului.
In ultima instanta, disputa pe viziuni politice avea o finalitate cu privire la cine e seful in PSD. Pentru Mircea Geoana, de exemplu, impunerea propriei viziuni politice ar fi echivalat cu recastigarea controlului PSD.

• Geoana, Crin si mogulii

Dupa Congresul din februarie 2010, Mircea Geoana a sperat intr-o revenire politica. Cu vechii sai aliati din campania prezidentiala - Crin Antonescu si Dan Voiculescu - a cautat revansa politica. A incercat sa reinvie proiectul sau din octombrie 2009: sa-l forteze pe Traian Basescu sa cedeze guvernarea unei coalitii formate din PSD-PC- PNL.
De cealalta parte, Victor Ponta a preferat strategia consolidarii PSD. A mizat pe erodarea PDL intr-o guvernare haotica, cu masuri nepopulare, urmand ca la urmatoarele alegeri, in 2012, sa dea asaltul final asupra puterii.
Strategia lui Geoana prevedea, in prima faza, formarea unei aliante PSD-PC-PNL in care urma sa fie atrasa si UDMR.
Pasul 2: depunerea unei motiuni de cenzura si daramarea guvernului Boc. Cu o alianta inregistrata la tribunal, PSD, PC si PNL urmau sa ceara presedintelui sa nominalizeze un anume premier. Daca Traian Basescu refuza nominalizarea, pasul imediat era suspendarea. Crin Antonescu, presedintele PNL, a expus explicit aceasta varianta. Pe timpul suspendarii, presedintele Senatului, adica Mircea Geoana, ar fi preluat atributiile de sef al statului.
Inclusiv nominalizarea unui premier. Foarte probabil, premierul ar fi fost unul si acelasi Klaus Johannis, primarul Sibiului, propus si in octombrie 2009 de coalitia PSD-PC-PNL-UDMR- minoritati. Dupa suspendarea presedintelui si numirea unui premier, guvernul impartit dupa al go ritm politic intre partidele din coalitie urma sa conduca tara pana la urmatoarele alegeri parlamentare.
Timp de cateva luni, atat in culisele partidului, cat si prin declaratii publice s-au facut presiuni pentru impunerea acestei strategii. Nu doar Mircea Geoana, ci si Crin Antonescu iesea regulat pentru a pleda in favoarea aliantei PSD-PC-PNL. La randul sau, Dan Voiculescu insista pentru suspendarea lui Traian Basescu.
Undeva in spate, mult mai discret ca pana acum, dar cu o televiziune foarte vocala si insistenta, Sorin Ovidu Vantu. Din acest motiv si atacul lui Ponta la Geoana, pe tema mogulilor care controlau 100% PSD, a fost cat se poate de explicit astfel incat semnalul sa fie clar.

• Varianta Ponta

Victor Ponta s-a opus insa formarii unei aliante cu PNL in care i se rezervase un rol marginal. Mogulii ii preferau pe deja incercatii colaboratori Crin Antonescu si Mircea Geoana.
Daramarea guvernului Boc este singurul punct in care viziunile politice ale lui Ponta si Geoana se intalnesc. Presedintele PSD s-a opus ideii ca social-democratii sa intre la guvernare dupa ce cabinetul Boc ar fi fost demis printr-o motiune de cenzura. A optat pentru varianta alegerilor anticipate.
De ce? Deschiderea discutiilor in PSD despre guvern si negocieri de posturi de ministri ar fi condus la o regrupare a fostilor sustinatori ai lui Geoana. Hrebenciuc, Vanghelie si baronii PSD aflati acum in "adormire" ar fi devenit din nou importanti. In aceasta situatie, Ponta risca sa piarda controlul partidului.
Presedintele PSD s-a opus nu doar aliantei cu PNL si intrarii la guvernare, ci si ideii de suspendare a presedintelui. Din nou, rolul sau ar fi fost modest. Victor Ponta, intr-un interviu pentru EVZ, a devoalat numele lui Johannis ca fiind in continuare optiunea PNL pentru sefia guvernului. El se astepta ca Mircea Geoana sa respecte intelegerea cu PNL si sal numeasca pe Johannis premier. In aceasta situatie, centrul de putere in PSD s-ar fi mutat in jurul lui Geoana si al ministrilor socialdemocrati din guvernul Johannis. Conse cinta ar fi fost ca pozitia lui Ponta de presedinte PSD s-ar fi fragilizat si pana la inlaturarea sa din functie n-ar fi fost decat o chestiune de timp.
Confruntarea publica dintre Ponta si Geoana a fost un pretext pentru ca problema sa fie adusa in discutia forului de conducere al PSD. In Biroul Permanent, Ponta a obtinut reducerea la tacere a lui Geoana, desi majoritatea membrilor sunt fosti sustinatori ai acestuia. Nici unul nu a indraznit sa sustina ideile celui de-al doilea om in stat.
Chiar daca prima batalie s-a terminat cu victoria lui Ponta, Geoana a promis ca lucrurile nu vor ramane asa, iar la toamna, la Congresul PSD, va redeschide discutia.

xxx

VICTOR PONTA, presedintele PSD: "Faptul ca PSD si PNL nu mai au ce cauta in acelasi sac doar pentru un interes politic e o decizie strategica a PSD, nu una personala. N-am absolut nimic cu Crin, dimpotriva, imi place de el ca politician si ca om."'