Senatorul PSD Miron Mitrea (foto) scrie miercuri pe blogul sau ca excluderea lui Madalin Voicu din partid este "cea mai grava isprava a grupului de interese" din jurul lui Viorel Hrebenciuc si Marian Vanghelie si face un apel catre acestia sa se prefaca pe timpul campaniei ca le pasa de partid. "In PSD au loc reglari de conturi. Nu de ieri, de azi, ci de cand grupul de interese reprezentat de Viorel Hrebenciuc il influenteaza decisiv pe presedintele partidului. Eu personal, dar mai ales cei considerati apropiati mie, au fost tintele acestor razbunari. Arsenalul folosit a fost divers, de la sicane puse in practica de procurori politici, la inlocuiri din functii si chiar excluderi din partid. Pedepsirea lui Madalin Voicu este doar ultima isprava a acestor baieti destoinici. Dar si cea mai grava. Pentru ca ea s-a produs intr-un moment extrem de sensibil pentru partid. Suntem intr-o campanie electorala pe care, imi place sa cred, vrem s-o castigam", scrie fostul secretar general.