Alegerile anticipate nu ar aduce nicio schimbare semnificativa a raporturilor de forte din Parlament dar i-ar propulsa, in acest for, pe peremistii lui Vadim Tudor, sustine sociologul Mircea Kivu, in exclusivitate pentru Inpolitics.

"Guvernul va trece oricum"

"Sondajele ne arata ca anticipatele nu ar schimba mai deloc raporturile de forte deja existente in Parlament. Singura schimbare, tot potrivit sondajelor, ar fi accederea lui Vadim Tudor in Parlament. Totusi, perspectiva unor alegeri anticipate este extrem de putin probabila. Guvernul va trece oricum prin Parlament, indiferent de punctele de vedere oficiale exprimate de PSD si PNL. Sunt destule voturi care sa ajute acest Guvern sa treaca", a explicat Mircea Kivu.