Inpolitics informeaza ca Mircea Geoana nu recunoaste decizia PSD pe motiv ca e nestatutara.
Dupa prima lovitura de teatru, suspendarea lui Geoana din partid, desi se prefigura o sanctiune mult mai blanda, vine a doua lovitura, de data aceasta din partea celui sanctionat: fostul lider al PSD nu recunoaste decizia.
Geoana a anuntat, intr-o declaratie data azi presei, ca el continua sa se considere membru al PSD, sustinand ca decizia Biroului Permanent de a-l suspenda din partid incalca statutul. Potrivit art.12 din statut, trebuie spus, suspendarea pentru 6-12 luni din partid a unui membru este posibila, dar art.13 spune ca sanctiunea in cauza se decide de organele de conducere ale organizaţiei care a hotarat primirea in partid a celui ce urmeaza a fi sancţionat, cu votul majoritaţii membrilor acestora si vor fi confirmate de organul ierarhic superior.
Formularea este in masura sa produca serioase confuzii, intrucat Mircea Geoana insusi a declarat presei ca organizatia care ar putea sa il sanctioneze este PSD Dolj, unde este membru in acest moment, numai ca primirea sa in partid s-a facut, acum cativa ani, la PSD Bucuresti, deci, potrivit statutului, soarta sa ar sta in mana lui Vanghelie, actualul lider al organizatiei. Cum Vanghelie se numara, alaturi de Iliescu, printre cei cativa membri ai biroului care au votat impotriva excluderii, situatia din interiorul PSD se complica vertiginos.