Liderul PSD, Mircea Geoana, a obtinut, ieri-seara, un nou mandat de presedinte al partidului, rezultatele preliminare aratand ca Geoana a intrunit 981 de voturi, in timp ce contracandidatul sau, Sorin Oprescu, a obtinut 395 de voturi. Surpriza a venit din partea lui Titus Corlateanu, care l-a invins pe Miron Mitrea in cursa pentru postul de secretar general al partidului.
Aplauze prelungite, in picioare, ale delegatilor la Congresul extraordinar al PSD, cand liderul Mircea Geoana, candidat pentru un nou mandat, si-a incheiat discursul cu: "Sunt mandru ca sunt pesedist".
In rest, criticile lui Sorin Oprescu si ale lui Antonie Iorgovan, insotite de fluieraturi si huiduieli, discursuri fara audienta ale celorlalti candidati, autocritica si tonul moralizator ale lui Ion Iliescu, coada la vot si fotografiile din istoria PSD au fost ingredientele Congresului extraordinar.
Presedintele in exercitiu al PSD, Mircea Geoana, a estimat, spre finalul Congresului extraordinar, dupa numararea aproape a tuturor buletinelor de vot, ca a intrunit aproximativ 70% din optiunile delegatilor la Congres. Rezultatele preliminare au aratat ca Geoana a intrunit 981 de voturi, in timp ce contracandidatul sau, Sorin Oprescu, a obtinut 395 de voturi.
Batalia pentru postul de secretar general al PSD s-a dat intre Miron Mitrea, actualul titular al postului si Titus Corlateanu, vicepresedintele PSD. Acesta din urma a anuntat, ieri-seara, ca a castigat functia de secretar general al partidului, avand 40 de voturi in plus fata de contracandidatul sau, iar Miron Mitrea a declarat ca este dezamagit de rezultatul votului.


Mircea Geoana estimase anterior ca sansele intre primii doi favoriti la functia de secretar general, Miron Mitrea si Titus Corlatean (foto), sunt egale, argumentand si prin faptul ca buletinele cu optiunile exprimate pentru cei doi sunt sensibil egale cantitativ. Miron Mitrea a parasit anterior perimetrul de numarare a buletinelor, parand vizibil iritat.
Discursul lui Geoana a fost plin de critici la adresa actualei guvernari si a presedintelui Traian Basescu, insa nu a omis sa dea si un semnal pentru unitatea partidului.
In acest sens au fost si mesajele lui Geoana catre Ion Iliescu si Adrian Nastase, care, in ultima perioada, au avut, in momente diferite, intentia de a parasi partidul. Geoana le-a transmis celor doi ca, in ceea ce priveste problemele pe care le au acum in Justitie, se pot baza pe sprijinul PSD.
Atat afirmatiile critice la adresa actualei puteri, cat si indemnurile la unitatea partidului si lupta politica au fost insotite de aplauze din sala.
Cand, la finalul discursului, Geoana a spus: "Sunt mandru ca sunt pesedist", delegatii i-au raspuns cu ropote de aplauze. Toti cei 1.450 de delegati s-au ridicat apoi in picioare, scandand: "PSD! PSD! PSD!".
Ulterior discursului lui Geoana, contracandidatul sau, Sorin Oprescu, a facut trimitere, intr-o serie de acuze, la faptul ca acesta, pe cand era ambasador in SUA, l-a felicitat pe Emil Constantinescu, candidatul CDR pentru Presedintia Romaniei, pentru castigarea alegerilor.
De-a lungul discursului sau, Sorin Oprescu a fost fluierat de mai multe ori de catre o anumita parte a salii, unele vociferari critice determinandu-l, la un moment dat, pe deputatul Dan Iosif sa ii replice injurios unuia dintre cei care il fluierau pe Oprescu.
Pana la momentul inceperii votarii, o parte a candidatilor la functiile de conducere ale PSD circulau, pe holurile Pavilionului folosit ca loc de desfasurare a Congresului, printre delegati, incercand sa isi promoveze cauza, zambitori si deferenti, fara a se antrena insa in prozelitism electoral fatis.
Organizarea stricta pusa in scena nu
i-a impiedicat insa pe delegati sa migreze in masa pe holurile generoase (ca spatii) ale Pavilionului respectiv, potolindu-si foamea, setea sau nevoia de tutun si de sociabilitate. Exceptie au facut momentele in care in sala vorbeau Iliescu si Geoana, momente in care absenteismul in sala in care se desfasura Congresul nu a atins proportii semnificative.
Restul discursurilor, cu precadere ale candidatilor la functiile de vicepresedinte, s-au bucurat de o si mai mica atentie din partea delegatilor, intrucat, chiar inainte ca la microfon sa se perinde candidatii la secretariatul general, s-a deschis accesul catre urnele de votare.
Asteptand sa voteze sau sa isi impartaseasca optiunile facute in cabina de vot, social-democratii isi pierdeau timpul si luand aminte la galeria de fotografii reprezentand scene memorabile din istoria partidului.
Expuse pe ani, incepand cu 1990, din cliseele istorice ale partidului fondat de Iliescu nu lipseau nici Petre Roman, nici Teodor Melescanu, cei doi fosti presupusi mostenitori ai lui Ion Iliescu, care, in momente diferite, au provocat sciziuni ale formatiunii.
Incepand cu manifestatiile publice de sustinere a FSN, cu Conferinta FSN din aprilie 1990, si terminand cu 2005, imaginile expuse s-au constituit intr-o veritabila galerie de printi si baroni ai partidului, in cei 16 ani de existenta, sub diferite ipostaze.
Exultarea lui Roman in 1992, cand a castigat in fata lui Iliescu in interiorul FSN, Oliviu Gherman in timpurile FDSN, Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase, pe vremea PDSR, Geoana si Nastase in campania electorala din 2004, pe care partidul a abordat-o in culori albastre, zambetul victorios al lui Geoana, in 2005, cand era anuntat castigator in fata lui Iliescu - toate acestea se regaseau imortalizate in mini-galeria istoriei acestei formatiuni.
Dupa momentul de consultare a constiintei, delegatii social-democrati dadeau seama de votul lor fie candidatilor favoriti, pe care ii felicitau calduros, fie sefilor organizatiilor din care proveneau si care, anterior, tot pe holuri, le facusera o sumara instructie de orientare politica, schimband, pe ici, pe colo, pe ultima suta de metri, si unele optiuni.