Numerosi membri de partid, prieteni si simpatizanti s-au aflat, marti, la sediul central al Partidului Social Democrat, pentru a-i ura "La multi ani" presedintelui partidului, Mircea Geoana, care a implinit 51 de ani.
Sarbatoritul a primit in dar numeroare cosuri cu trandafiri rosii, carti, icoane, dar cel mai frumos dar, spune el, a fost urarea copiilor sai, care i-au spus ‘‘La multi ani‘‘ de la primele ore ale diminetii.
"Pentru orice parinte, vocea copilului sau este cel mai frumos dar", a spus Geoana, care a mentionat ca a primit cadou, de la familie, un computer.
Presedintele PSD n-a fost felicitat de seful statului, in schimb premierul Emil Boc l-a felicitat telefonic, de dimineata. De asemenea, Mircea Geoana a primit telefoane de felicitare si de la colegi si prieteni.
Mircea Geoana a marturisit ca nu este in ‘‘dispozitie de petrecere‘‘ la aniversarea zilei de nastere, deoarece recent si-a pierdut tatal, a carui memorie a evocat-o inca odata. El s-a aratat insa fericit ca a fost inconjurat de echipa PSD si de prieteni, si a precizat ca dorinta cea mai mare este sa castige alegerile prezidentiale.
‘‘Vreau sa va multumesc pentru prietenie, nimic nu este mai frumos decat sa fii inconjurat de prieteni. Stiu ca anul acesta este o miza importanta, dar in echipa, sunt convins ca anul viitor vom avea o sarbatoare si cu prieteni, si cu familia mea extinsa la Cotroceni. Va multumesc, tin la voi si acesti ani, cu bune si cu rele, m-au facut un om mai bun, mai puternic, care stie sa aprecieze prietenia‘‘, a spus Mircea Geoana, in aplauzele celor prezenti, alaturi de care a facut numeroase fotografii.
Alaturi de presedintele PSD s-au mai aflat ministrii partidului, secretarii de stat si reprezentantii institutiilor guvernamentale, cu exceptia ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu. Au lipsit si europarlamentarii partidului, aflati la Strasbourg.
Chiar daca nu a fost prezent la aniversarea de marti, presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, i-a daruit lui Mircea Geoana un album despre arhitectul Gaudi, luni, la sedinta Biroului Permanent National al PSD.
Presedintele Consiliului National al partidului, Adrian Nastase, i-a oferit in dar lui Mircea Geoana volumul "Trasfiguration de la Roumanie" de Emil Cioran, si i-a urat sarbatoritului sa castige alegerile prezidentiale din toamna acestui an.
"Volumul, scris in 1936, este o carte de tinerete a lui Cioran, destul de ciudata, este o interesanta revenire a lui ulterioara pe una dintre temele din aceasta carte. Ii urez lui Mircea Geoana sa castige alegerile prezidentiale, cartea il ajuta sa inteleaga si mai bine complexitatea societatii romanesti", a declarat Adrian Nastase.
Mircea Geoana a spus ca a primit in dar multe carti, apreciind ca preocuparea fata de criza i-a influentat in acest sens pe colegii sau de partid.
Tot o carte i-a adus cadou si liderul PSD Bucuresti, Marian Vanghelie, aceasta avand ca tema arta razboiului. Intitulata "Despre succes", cartea lui Sun Tzu l-ar putea inspira pe Mircea Geoana, potrivit lui Marian Vanghelie, cum sa castige alegerile prezidentiale, chiar fara a intra in lupta cu candidatul Traian Basescu.
"Asta este arta razboiului, inseamna sa-l invingi pe ‘omu‘ inainte sa inceapa batalia", a argumentat Vanghelie.
Presedintele PSD a mai primit in dar cadouri inedite precum o sticla de sampanie de sase litri de la deputatul Victor Surdu - pe care a promis ca o va desface la Cotroceni - dar si un tricou de culoare rosie de la liderul PSD Olt, Ion Toma, liderul senatorilor partidului, inscriptionat cu textul "La anul ma gasiti pentru felicitari la adresa Bulevardul Geniului nr. 3". Ion Toma i-a mai adus in dar liderului PSD, in afara tricoului inscriptionat cu adresa Palatului Cotroceni, o cana inscriptionata "Cel mai bun presedinte" si un CD cu imnul campaniei prezidentiale din toamna.
‘‘Inainte sa fiu parlamentar, mi-am incercat norocul in muzica!‘‘, a marturisit Ion Toma.
Liderul deputatilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a considerat un cadou suficient pentru seful sau de partid capacitatea sa de munca si urarile de bine.
"I-am adus in dar capacitatea mea de munca. Urarile nu pot fi decat de bine din partea mea, la altii am indoieli", a spus Hrebenciuc.
Mircea Geoana a primit in dar si o trusa de birou, de la vicepresedintele PSD Liviu Dragnea, care i-a urat ‘‘un mandat plin de succes la Cotroceni".
"I-am adus in dar o trusa de birou cu un stilou cu care sper sa semneze cat mai multe decrete prezidentiale", a spus Dragnea.
Liderul PSD a primit cosuri cu trandafiri rosii de la doua maramuresence. Una dintre fete se va marita pe 19 septembrie, in comuna Rasca din Satu Mare, si va fi cununata de presedintele PSD, care i-a promis acest lucru la Sambra Oilor.
"Cat tine la voi o nunta"?, a intrebat Geoana. "O saptamana", i-a raspuns un reprezentant al organizatiei PSD Satu Mare.
Sarbatoritul a parut insa cel mai incantat cand cel mai mic "membru al PSD" - Mircea - in varsta de 3 ani, i-a urat acestuia "La multi ani". Copilul unor membri PSD, care s-au cunoscut la partid, pustiul isi aniverseaza ziua de nastere odata cu cea a liderului partidului, care a glumit spunand ca, din punctul de vedere al francezilor - a caror zi nationala este tot marti, cei doi se pot numit "Fette Nat".
Toti cei care au venit la sediul PSD pentru a-l felicita pe Mircea Geoana au fost tratati cu pateuri, prajituri, sucuri, sampanie si cafea, in chioscul din curtea partidului. Tot acolo au fost aduse un tort din martipan si un cozonac urias, ornat cu trandafiri.
De la sediul partidului, Mircea Geoana a plecat la aniversarea Zilei Nationale a Frantei.
Presedintele PSD nu-si va petrece seara la un restaurant, ci la Teatrul Bulandra, unde va viziona spectacolul lui Dan Puric "Toti cinci".
"Diseara o sa avem o chestiune putin mai culturala. Nici nu sunt in dispozitie de petrecere, am avut recent decesul tatalui meu si am spus sa facem un lucru putin mai diferit. Ma bucur foarte mult ca inainte de plecarea la Avignon, trupa lui Dan Puric va fi alaturi de noi pentru un mic spectacol. Vom fi cu prietenii, la o chestiune mai relaxata si mai culturala - 'Toti cinci'. L-am sunat pe Puric pentru o sugestie, merg pe mana lui, pentru ca gustul lui e ireprosabil", a precizat presedintele PSD Mircea Geoana.