Presedintele PSD, Mircea Geoana, considera ca presedintele de onoare al partidului, Ion Iliescu, nu poate lasa politica deoparte, pentru ca traieste din aceasta si are o indelungata experienta in acest sens.
"Nu sunt adeptul ca Ion Iliescu trebuie sa puna politica in cui. Domnia sa traieste din politica si sunt convins ca va avea totdeauna un sfat bun pentru partid", a spus Geoana la Palatul Parlamentului. El a spus ca a simtit, totusi, "o anumita trepidatie la baza partidului" in urma demersului lui Ion Iliescu privind retragerea sa din prerogativele functiei de presedinte de onoare. Liderul PSD a reafirmat insa ca ramane adeptul votului pe echipe, mentionand ca Statutul ‘‘este un proces care evolueaza‘‘.