Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, duminica, la Piatra Neamt, ca dupa data de 1 iunie, cand se vor desfasura alegerile locale, "Moldova va fi in culoarea placuta a rosului". Geoana a spus, intr-o conferinta de presa, ca este optimist in ceea ce priveste rezultatul alegerilor locale, aratand ca, potrivit sondajelor de opinie, PSD va obtine cel mai mare numar de presedinti de Consilii judetene si primari."A fost facut un sondaj de opinie pe intreaga tara, iar in urma rezultatelor stiu sigur ca vom obtine cel mai mare numar de primari si presedinti de consilii judetene din Romania. In acelasi timp, vom fi cei care vor primi cele mai multe voturi pe ordin politic. Toate acestea se vor intampla in pofida resurselor enorme si fatarnice pe care alte partide le-au cheltuit pentru a colora tot in unele orase, PSD va castiga alegerile", a declarat Geoana. El a mai spus ca are increde in candidatii PSD care vor castiga in fata unor contracandidati ce au resurse mari in campanie dupa ce au facut bani din politica."Astfel de oameni au de luptat cu candidati actuali de la PDL care au facut bani din politica, ca Flutur sau Berceanu. Sondajele care sunt lansate pe piata pentru manipulare nu ne sperie, suntem vaccinati. Sunt sigur ca la Neamt PSD va castiga alegerile. Ioan Munteanu va fi presedintele Consiliului Judetean Neamt, iar Razvan Bobeanu va ajunge in turul II si atunci altfel vom discuta", a spus Geoana. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a facut, duminica, o vizita in judetul Neamt, care a avut ca scop mobilizarea electoratului propriu pentru a participa la vot si inchegarea echipelor care se ocupa de o campanie curata.