Biroul Politic al Partidului Conservator a decis excluderea din partid a lui Codrin Stefanescu si Mircea Chelaru. Decizia in privinta secretarului general adjunct al PC Codrin Stefanescu a fost luata cu 9 voturi "pentru", un vot "impotriva" si 3 abtineri, iar in cazul vicepresedintelui Mircea Chelaru cu 9 voturi "pentru", 3 "impotriva" si o abtinere. Printre cei care au votat impotriva excluderii se afla si fostul social-democrat Dan Ioan Popescu, care a precizat ca optiunea sa a venit "din convingere".
Conform declaratiilor purtatorului de cuvant, Bogdan Ciuca, motivul principal al excluderii celor doi este legat de atitudinea publica a acestora, apreciind ca acestia si-au exprimat in public anumite nemultumiri ori puncte de vedere contrare pozitiei oficiale a partidului. Ciuca a mai spus ca nu crede ca vor pleca si alti membri din partid, dupa excluderea celor doi, si a mentionat ca decizia de excludere a fost luata in baza statutului si ca exista cai de atac pe care Stefanescu si Chelaru le pot folosi.
El a precizat ca s-a abtinut la votul privindu-l pe Codrin Stefanescu si a votat pentru excluderea lui Chelaru. "Nu este un moment de bucurie nici pentru mine, nici pentru partid, e un moment in care a trebuit sa luam o decizie rationala pentru binele partidului, a mai spus Ciuca, apreciind ca PC nu se afla intr-o situatie dificila.

Decizia ii apartine lui Voiculescu

Codrin Stefanescu a declarat ca nu va contesta decizia care, in opinia sa, ar fi fost impusa de liderul PC, Dan Voiculescu. El a mai precizat ca aceasta era deja luata inca inainte de sedinta Biroului Politic. Stefanescu a precizat ca "s-a considerat ca exagerez, ca apar prea des pe micile ecrane", adaugand ca aceeasi situatie "tragica" a avut-o si Mircea Chelaru. "Sper ca decizia pe care a luat-o Dan Voiculescu sa nu influenteze si pe alti colegi. Eu i-am sfatuit sa ramana pe loc. Nu cred ca vor mai fi excluderi din partid. Exemplul dat de Dan Voiculescu a dat roade si acest subiect se va incheia", a declarat el. Pe de alta parte insa, Mircea Chelaru a declarat ca intentioneaza sa atace in instanta decizia presedintelui conservator, Dan Voiculescu, referitoare la excluderea sa din partid.
Pozitia generalului Chelaru este motivata de faptul ca el a intrat in randurile conservatorilor prin fuziunea PUNR cu PC, respectiv printr-un protocol aprobat de instanta. Chelaru a precizat ca o astfel de decizie ar trebui aprobata prin convocarea unui congres. Totodata, filiale din Bistrita Maramures, Satu Mare, Bucuresti, Brasov si-au dat demisia, demers ce va fi urmat, conform afirmatiilor lui Chelaru si de alte filiale din tara.