Ene Dinga (foto), ministrul Integrarii europene, a anuntat sambata ca va demisiona in cazul in care Uniunea Europeana va activa la toamna clauza de salvgardare. El a precizat insa, in cadrul seminarului “Cetateanul roman, cetatean european“, desfasurat la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii din Galati, ca nu crede ca acest lucru se va intampla. “Raportul de monitorizare a Romaniei din toamna este cel mai important test, la care, daca nu ne facem temele, vom suporta clauza de salvgardare. Daca se va intampla acest lucru, voi fi primul ministru care va demisiona si isi va asuma raspunderea“, a declarat Dinga.
Dinga considera ca este necesara infiintarea, in cadrul ministerului, a unor structuri descentralizate care sa se ocupe cu auditul si cu supravegherea fondurilor europene in conditiile in care “agentiile regionale de dezvoltare, prin caracterul lor de organizatii nonguvernamentale, sunt greu controlabile“. El a mai propus un control sever asupra activitatii consilierilor europeni “cu salarii deosebit de consistente“ si care nu-si indeplinesc atributiile in teritoriu.