O stire potrivit careia Ministerul Transporturilor a redus fondul de salarii pentru anul 2009 la Aeroportul Mihail Kogalniceanu a starnit panica printre angajati, cu atat mai mult cu cat reprezentantul Consiliului Judetean Constanta anunta ca sunt posibile inclusiv disponibilizari de personal. Cristian Moldovanu, reprezentantul CJC in Consiliul de Administratie al Aeroportului, a declarat ca a primit de la Ministerul Turismului o nota prin care informeaza ca fondul de salarii pe anul 2009 a fost majorat cu rata inflatiei, respectiv 6,5%. Raportarea s-a facut insa la valoarea salariului din ianuarie 2008, nu la cea din decembrie 2008. "In aceste conditii, fondul de salarii la aeroport este mai mic cu 13,110 miliarde lei vechi fata de anul trecut", a precizat Moldovanu. Reprezentantul CJC a spus ca exista mai multe posibile solutii pentru a se incadra in buget, printre care se numara trimiterea salariatilor cate 15 zile in concediu fara plata, taierea unor sporuri deja castigate sau concedierea unor persoane. Directorul general al aeroportului, Cristian Pavalasc (foto), nu s-a aratat insa de acord cu aceste masuri radicale, considerand ca acestea au fost "prezentate intr-un mod mult prea dramatic". "Bugetul e inca in stare de proiect, el isi urmeaza calea legala pana se ajunge la bugetul comun care va fi semnat de Ministerul Transporturilor, Ministerul Finantelor si Ministerul Muncii", a precizat Pavalasc. In opinia directorului general al aeroportului, stirea prezentata de catre reprezentantul Consiliului Judetean in Consiliul de Administratie este "nereala, putin panicarda". "Avem veniturile interne, care pot acoperi fondurile nealocate de la buget. In plus, avem un intreg plan de masuri menite sa atraga fonduri extrabugetare", ne-a mai declarat Pavalasc, potrivit caruia e greu de apreciat in acest moment repercursiunile rectificarii bugetare careia i-a cazut victima Ministerul Transporturilor. Revenind la variantele expuse de Cristian Moldovanu, potrivit caruia s-ar putea ajunge la concedierea unor angajati ai aeroportului, Pavalasc s-a aratat de parere ca "e mult prea devreme pentru astfel de masuri, informatiile au fost prezentate intr-un mod mult prea dramatic". (Cristian ANTON)