Votul uninominal este o necesitate stringenta, este de parere secretarul executiv al PDL Constanta, Mihai Petre, care este convins de faptul ca, atat timp cat functioneaza listele, constantenii nu-si vor cunoaste alesii locali. "Romania are nevoie de votul uninominal ca de aer, la toate nivelurile: consilii locale, consiliul judetean, Parlament. Sunt mai mult ca sigur ca 99% din populatia judetului Constanta nu stie cine sunt consilierii locali in comunitatile unde traiesc", sustine Mihai Petre. Democrat liberalul sustine ca tocmai acest aspect este extrem de grav pentru orice politician, caci, "la adapostul listelor s-au strecurat multi neaveniti in consiliile locale, iar acestia iau decizii in numele comunitatilor". In schimb, spune Mihai Petre, introducerea votului uninominal va obliga fiecare potential consilier local sau judetean sa mearga din usa in usa, sa discute cu oamenii, sa-i cunoasca si sa se faca, la randul lui, cunoscut. "Trebuie gasite formulele legale atat pentru introducerea votului uninominal la presedintele CJC pentru acest an si pentru urmatoarea legislatura pentru consiliile locale si chiar consilierii judeteni, dar mai ales pentru Parlament in cursul acestui an", sustine Mihai Petre. Secretarul PDL precizeaza insa ca votul uninominal nu este suficient pentru schimbarea clasei politice. "Votul trebuie dublat de o lege a lustratiei pe care actuala clasa politica se fereste sa o adopte", a adaugat Mihai Petre.