Ministrul Apararii, Teodor Melescanu, a declarat, luni, ca are programate intrevederi bilaterale cu omologii din SUA, Germania si Danemarca, cu ocazia summit-ului NATO de la Bucuresti. Ministrul a precizat ca se va intalni cu ministrul german al Apararii, Franz Josef Jung, care efectueaza si o vizita bilaterala in Romania.
Melescanu a precizat, de asemenea, ca va discuta, in cadrul unei intrevederi cu omologul sau danez, despre Comandamentul Regional Sud si situatia din Afganistan.
Afganistanul va fi si principalul punct pe agenda intrevederii lui Teodor Melescanu cu omologul american Robert Gates. Melescanu a spus ca are programata si o intrevedere cu un secretar de stat din Ministerul georgian al Apararii, care va fi prezent la summit, avand in vedere ca ministrul Apararii din Georgia nu va fi prezent la Bucuresti. Teodor Melescanu a explicat ca numarul intrevederilor bilaterale ar putea fi mult mai mare, dupa aflarea programului detaliat al summit-ului.
Summit-ul NATO va incepe in seara zilei de 2 aprilie, cu o cina in format restrans, la care participa sefii delegatiilor statelor membre NATO, oferita la Palatul Cotroceni de presedintele Traian Basescu. Lucrarile propriu-zise vor incepe in dimineata zilei de 3 aprilie, cand sunt programate sa se desfasoare Consiliul Nord-Atlantic si Consiliul Parteneriatului Euro-atlantic. In dupa-amiaza zilei de 3 aprilie se va desfasura Reuniunea in format ISAF. Ultima zi, 4 aprilie, va fi dedicata consiliilor NATO - Ucraina si NATO - Rusia. La summit vor participa aproximativ 3.000 de delegati, fiind confirmata deja participarea a 24 de sefi de stat, 26 de premieri si 87 de oficiali cu rang de ministru.