Prima sedinta din anul 2007 a Consiliului Local Muncipal Constanta a fost una mai festiva parca decat cea din luna decembrie a anului trecut. Si asta pentru ca s-a terminat foarte repede, desi pe ordinea de zi au fost trecute 83 de proiecte de hotarari. Festivismul a fost dat inca de la inceput de interventia profesorului Traian Lazarovici, care le-a reamintit consilierilor ca pe 20 martie se implinesc 2050 de ani de la nasterea poetului Ovidius. In alocutiunea sa, venerabilul profesor, autor al unor traduceri inedite din marele poet latin, a vorbit despre necesitatea infiintarii la Constanta a unui institut dedicat lui Ovidius, idee considerata foarte interesanta de primarul Radu Mazare.
Primarul i-a oferit profesorului Lazarovici o placheta si medalia orasului, iar acest gen de manifestare avea sa fie doar primul dintr-o serie de actiuni dedicate persoanelor venerabile ale orasului. Si asta pentru ca in sedinta de ieri au fost votate proiectele de hotarari privind improprietarirea veteranilor de razboi sau a urmasilor acestora. Mazare s-a aratat foarte mandru de acest lucru, specificand ca este un caz unic in tara ca un oras sa le ofere veteranilor de razboi integral drepturile care li se cuvin. "A fost o datorie de onoare si trebuie sa fim mandri ca am facut acest lucru. Au luptat pe front pentru tara asta si meritau macar atata sa facem si noi pentru ei", a declarat Mazare. Din cele spuse de primar, 783 de veterani si urmasi ai acestora au primit terenuri in Constanta, dar din cauza lipsei de spatii, nu s-au putut da cele 500 metri patrati specificate de lege, fiecare veteran primind cate 250 metri patrati de teren intravilan. Suficient pentru batranii care au tinut sa fie prezenti in numar mare ieri la Cazino, pentru a-si auzi numele strigat in momentul in care se citea proiectul de hotarare. Meritul principal al acestor demersuri i-au fost atribuite de primar consilierului democrat Danut Moisoiu, aplaudat la scena deschisa si, culmea, fara nici o nota de ironie, de toti colegii consilieri. Si tot despre batrani s-a vorbit si in momentul in care s-a votat proiectul pentru inchirierea a 10 imobile cu suprafete cuprinse intre 100 si 300 metri patrati in care se vor amenaja, in circa o luna de zile, cluburile pensionarilor. Singurele momente care au facut nota discordanta cu atmosfera festivista au fost cele in care primarul a vorbit despre ultima propunere legislativa a "desteptei de Sulfina Barbu", ministrul Mediului. Mazare sustine ca proiectul care urmeaza sa fie aprobat de guvern pentru protejarea zonelor costiere va interzice orice fel de constructie, inclusiv alei pietonale, la o distanta mai mica de 300 metri de apa marii. Intre 300 si 400 metri de linia de apa vor fi permise doar constructiile cu un etaj, rezultatul fiind, in opinia lui Mazare, suprimarea oricaror intentii de dezvoltare pe litoralul romanesc. "Daca e dupa astia, turismul romanesc o sa se dezvolte de la Valu incolo si o sa vina oamenii sa faca plaja in mijlocul campului", a mai spus Mazare.