Senatorul democrat Marius Marinescu a declarat ieri ca a cerut, in nume personal, sefului Directiei Nationale Anticoruptie, Daniel Morar, redeschiderea „dosarului Zambaccian“, in care este implicat fostul prim-ministru Adrian Nastase.
Marinescu, vicepresedinte al Comisiei senatoriale pentru cercetarea abuzurilor, a precizat ca procurorul DNA a promis redeschiderea dosarului in care fostul premier este cercetat privind achizitionarea in conditii neclare a unui teren. Senatorul democrat a adaugat ca solicitarea sa e motivata de faptul ca dosarul in cauza nu a primit nici o rezolutie. In plus, Marius Marinescu i-a solicitat lui Daniel Morar pedepsirea procurorului care a decis inchiderea dosarului Zambaccian. In alta ordine de idei, senatorul PD a anuntat ca a depus o initiativa legislativa prin care proprietarii unor constructii de dimensiuni ilegale sunt mai intai amendati cu sume foarte mari, iar apoi, in termen de 30 de zile, daca nu se vor respecta directivele autoritatilor locale, cladirile respective vor fi demolate. Marinescu a explicat ca initiativa i-a fost inspirata de marturiile unui detinut care i-a relatat si despre tranzactiile cu terenuri si cladiri ale fostului consilier prezidential al lui Ion Iliescu, Cico Dumitrescu.