Fostul lider al PDL Gorj, Ionel Mantog, este nemultumit de modul in care actuala echipa de conducere a democrat-liberalilor gorjeni gestioneaza partidul si spera ca in cazul unor derapaje conducerea centrala sa intervina sa rezolve problemele la nivel local.

Pedelistul gorjean Ionel Mantog se teme de dorinta de razbunare a noii conduceri a PDL Gorj, in frunte cu senatorul Ion Ruset. Parlamentarul a anuntat in mai multe randuri ca este nemultumit de sefii de deconcentrate numiti in functii cu sprijinul lui Ionel Mantog. Mai mult decat atat, recent a fost luata decizia infiintarii unor comisii care sa analizeze activitatea directorilor de deconcentrate si din sistemele minier si energetic. Daca se va constata ca sefii numiti in perioada in care lider era Ionel Mantog nu au fost eficienti se va trece la schimbarea acestora. Ruset a dat de inteles ca vor fi operate schimbari si la liderii filialelor PDL din judet: "Din pacate, aceasta schimbare la PDL a trezit o dorinta de revansa, de razbunare a unora. Poate ca o sa dau si cateva exemple. Eu am incercat, in perioada 2005 - 2008, sa pastram in PDL toti oamenii, nu sa-i invrajbim. Oamenii care m-au criticat, m-au reclamat au ramas in partid. Au fost pusi in functii, sunt si acum in functii. Nu am incercat sa impart intre gasca aia si gasca aia. Ceea ce se intampla la PDL e nociv. Cineva vrea sa imparta intre 'ai tai' si intre 'ai mei'. 'Ai mei' sunt ingerii de pe lume, ceilalti sunt gasca nu stiu cui", a declarat Ionel Mantog.

Spera intr-o interventie de la centru

Mantog este de parere ca democrat-liberalii au ajuns sa se lupte intre ei, in loc sa fie preocupati de judet si de adversarii politici. Politicianul considera ca pana la urma liderii PDL de la Bucuresti vor interveni si vor linisti apele in sanul filialei: "Oricum, mai devreme sau mai tarziu se vor organiza alegeri. Eu nu cred in varianta acreditata de cineva ca se fac alegeri cand vor muschii lui. PDL nu este PRM sau PP. Daca filiala este solida trebuie sa isi regleze lucrurile din interior. Sunt convins ca, daca se va continua asa, cineva de la centru se va sesiza si va interveni sa se regleze lucrurile din interior. Eu sunt contrariat de faptul ca in loc sa se ocupe lumea (noua conducere a PDL Gorj - n.r.) de problemele din judet, cu adversarii politici, vad ca se lupta cu pedelistii. Mai ales cu cei vechi, ceea ce este o greseala fundamentala", a mai spus ex-presedintele PDL Gorj, eliminat din conducerea partidului din ratiuni de imagine. Mantog si Ruset nu sunt chiar atat de indepartati ca interese politice, si nu numai. Elementul comun intre fostul lider al PDL Gorj, Ionel Mantog, si actualul presedinte interimar Ion Ruset este sindicalistul Marin Condescu. Ambii au ajuns la conducerea filialei judetene cu sprijinul liderului USMO si al FNME.