Desi plajele constantene continua sa se prezinte intr-o stare deplorabila, spre dezamagirea turistilor care se plang in van de lipsa crearii conditiilor corespunzatoare, si in special a beach-barurilor, a igienizarii plajelor si a luciului apei, responsabilii, adica Directia Apele Romane "Dobrogea Litoral”, considera ca fac o treaba excelenta. Ei si ce daca plaja este mai verde decat ar trebui. Potrivit conceptiei reprezentantilor DADL, acesta este un semn bun, demonstreaza ca ecosistemul Marii Negre este unul sanatos! Drept pentru care se pare ca igienizarea malului marii care colcaie de algele care miros din ce in ce mai urat in soarele arzator nu mai este de dorit, doar trebuie sa ne laudam si pe la altii ca marea noastra are alge. Ca sezonul de anul acesta este compromis, o recunoaste chiar si ministrul Mediului si Gospodaririi Apelor, Sulfina Barbu care, relaxata in fotoliul ministerial, se pare ca nu prea vedea bine ce semneaza, de vreme ce ajunsa la fata locului, adica pe litoralul constantean, a inceput sa dea inapoi. "E adevarat, nu prea sunt multumita de punerea in practica a masurilor. In ceea ce priveste constructiile provizorii de pe plaja, acestea sunt ilegale pentru ca sunt ridicate pe nisip, iar responsabilitatea noastra, a Directiei Apelor Romane "Dobrogea Litoral” implicit, este sa asiguram curatenia pe plaja, responsabilitate pe care ne-am asumat-o”, declara la sfarsitul saptamanii trecute ministrul Sulfina Barbu. si fiind ajutata si de reprezentantul de seama din teritoriu, si anume Ionel Manafu, directorul general al Directiei Apele Romane "Dobrogea Litoral”, a trecut intr-adevar la curatarea plajelor, numai ca nu de gunoaie si de alge, cum ar fi trebuit, ci de…agenti economici si, drept consecinta, de turisti. Iar concludent in acest sens este raspunsul DADL-ului in ceea ce priveste igienizarea plajelor. "Inflorirea algala este un fenomen care ar trebui sa ne bucure. Este un semn ca ecosistemul Marii Negre este un sistem sanatos. In plus, este un fenomen care intervine pe toata suprafata plajei, in conditii de temperatura ridicata”, ne-a declarat Paula Anghel, purtatoare de cuvant a DADL, caci bineinteles, ca de obicei, directorul general DADL Ionel Manafu nu a putut fi de gasit. Se pare ca programul de gravide pe care il are, de la 8.00 la 16.00, este mult prea solicitant, acesta simtind nevoia sa-si ia liber si in timpul programului. Mai mult, cum metodele tehnologice ii sunt la dispozitie, Ionel Manafu a gasit si modalitatea de a face ca prezenta sa la locul de munca sa nu fie obligatorie, si anume angajatii ii comunica doleantele prin intermediul e-mailurilor. si iata cum problemele Directiei nu-l prea deranjeaza si nici el pe ele, caci cine stie cat de des isi verifica domnul director adresa de mail!

Lucratorii DADL nu stiu ce plaja trebuie sa curete!

Iar cat priveste realizarea igienizarii, mai exact a strangerii gunoaielor de pe plaja, DADL isi ridica mana protectoare de pe aproximativ 800.000 de metri patrati care trec in grija agentilor economici, obligati prin contract sa-si asigure curatenia pe tarlaua lor. "Prin contractele semnate, agentii economici au responsabilitatea sa asigure igienizarea suprafetelor contractate. Doar ca la momentul actual nu se cunoaste inca cu exactitate care sunt aceste suprafete, pentru ca nu au fost prezentate toate procesele verbale, mai exact nu a fost finalizat aspectul financiar”, ne-a mai declarat Paula Anghel, purtatoare de cuvant DADL. Din pacate, DADL a rezolvat astfel problema doar pe hartie, reusind sa trimita chipurile doua echipe de muncitori care sa asigure igienizarea manuala a plajelor pe timpul zilei si mecanizata pe timpul noptii, doar ca numarul total al muncitorilor desemnati sa se ocupe de acest aspect ramane o necunoscuta, iar faptul ca prezenta lor nu se face deloc simtita, ascunsa sub zeci de hartoage si scuzata prin imposibilitatea delimitarii exacte a suprafetei libere si a celei contractate de pe plaja. In vremea asta, Ionel Manafu continua sa dormiteze in fotoliul de director, temandu-se probabil ca nu care cumva Sulfina Barbu sa decida ca este nemultumita si de activitatea lui.