Ionel Manafu, directorul Directiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL), a fost chemat sa dea cu subsemnatul la noul ministru al Mediului, Atilla Korodi. Acesta a cerut toata documentatia depusa la administratiile locale privind obtinerea PUZ-urilor, in vederea gasirii unei solutii pentru revigorarea turismului. Desi Manafu i-a spus ministrului ca DADL a inchiriat pana acum 96% din plajele de pe litoral, pe 19 aprilie urmand sa aiba loc o noua licitatie pentru inchirierea ultimelor patru tronsoane de plaja, problemele sale cele mai mari vin de la PUZ-uri. Si asta pentru ca, desi a obtinut pana acum astfel de planuri urbanistice pentru Costinesti, Eforie si Navodari, nu a putut obtine PUZ-ul cel mai important de pe litoralul romanesc, cel de la Mamaia. In alta ordine de idei, este interesant de aflat daca noul ministru al Mediului va arata aceeasi toleranta nelimitata fata de "performantele" lui Manafu ca predecesoarea Sulfina Barbu.