MAE si Autoritatea Electorala Permanenta au lansat "Ghidul alegatorului roman din strainatate", pentru informarea cetatenilor romani stabiliti peste hotare in legatura cu conditiile in care pot vota la alegerile din 30 noiembrie, materialul putand fi accesat pe site-urile celor doua institutii.
Conform unui comunicat al MAE, materialul prezinta sintetic cele mai importante elemente de noutate pe care le aduce Legea 35/2008 privind desfasurarea alegerilor pentru Camera Deputatilor si a Senatului din 30 noiembrie 2008 in strainatate.
"Ghidul face parte din planul de comunicare stabilit de Ministerul Afacerilor Externe pentru informarea cetatenilor romani din afara granitelor tarii, pentru a le aduce la cunostinta noua procedura de votare, aferenta votului uninominal", precizeaza comunicatul.
Ghidul va fi postat pe pagina web a MAE, in cadrul sectiunii "Alegeri Parlamentare 2008", pe site-ul AEP si pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice.
Misiunile diplomatice vor multiplica materialul si il vor distribui gratuit cetatenilor romani prin intermediul consulatelor. De asemenea, vor transmite acest ghid asociatiilor de romani, cu rugamintea de a primi sprijinul lor pentru difuzarea informatiei catre comunitatile in care activeaza aceste organizatii.
Vor fi difuzate astfel de materiale si in locurile de intalnire ale romanilor.
De asemenea, in consulate si in spatiile publice frecventate de cetateni romani vor fi puse afise de informare in legatura cu necesitatea respectarii conditiilor de votare pentru cetatenii romani, asa cum au fost stabilite de noul cadru legal in vigoare.
Ministerul Afacerilor Externe recomanda cetatenilor romani sa se informeze din timp asupra noii proceduri privind votul uninominal, pentru a-si putea exercita acest drept in bune conditii la scrutinul din 30 noiembrie 2008.
In ghid se recomanda cetatenilor care au actele expirate sau pierdute si vor sa voteze sa obtina pasapoarte sau carti de identitate inainte de data scrutinului. MAE recomanda tuturor cetatenilor romani cu documentele romanesti expirate sau lipsa sa se prezinte din timp la sediile reprezentantelor diplomatice pentru a obtine actele de identitate valabile.