Dupa cum era de asteptat, dupa o scurta euforie impusa de reusita suspendarii presedintelui Traian Basescu, apele se tulbura din nou in cadrul PSD. Primul semn l-a dat Ion Iliescu, desemnat ieri liderul uneia din cele doua echipe social-democrate constituite pentru a promova in teritoriu pozitia PSD referitoare la suspendarea lui Basescu. Iliescu, alaturi de Mircea Geoana, conducatorul celeilalte echipe PSD, ar fi trebuit sa mearga intre oameni si sa-i convinga sa voteze pentru suspendarea presedintelui Romaniei. Cu toate acestea, ca un facut, Iliescu si-a anuntat imediat programul pe urmatoarele saptamani si a ajuns la concluzia ca este prins in tot felul de deplasari externe. Senatorul PSD va merge la Baku, in Azerbaidjan si intr-o alta vizita oficiala in Turcia. Elegant, Iliescu s-a facut ca are treaba si-l va lasa singur pe Geoana in campania anti-Basescu.
Mircea Geoana a demonstrat pana acum ca stie sa piarda toate campaniile in care este implicat, astfel incat este de asteptat sa nu reuseasca nici de aceasta data sa-i monteze pe oameni impotriva lui Traian Basescu. Unii spun ca ar fi un motiv suficient pentru PSD de a-l inlatura pe Geoana de la conducere, cu atat mai mult cu cat actualul presedinte nu va putea reprezenta niciodata varianta castigatoare a social-democratilor pentru alegerile prezidentiale. Valeriu Turcan, purtatorul de cuvant al lui Traian Basescu, a declarat ieri ca Mircea Geoana va fi inlocuit de Ion Iliescu la conducerea PSD, daca va esua in campania sa de sensibilizare a romanilor pentru referendumul de demitere a presedintelui. "Un gest disperat, al unei persoane fara autonomie politica, sub controlul tandemului Iliescu - Hrebenciuc", a spus Turcan, ca reactie la amenintarea liderului PSD potrivit caruia va declansa o campanie de dezvaluiri incendiare despre Basescu. Valeriu Turcan mai arunca o "pastila": de ce nu a mai fost primit Mircea Geoana in SUA, unde trebuia sa se afle inca de ieri? Fara indoiala ca Turcan stie el ceva, iar social-democratii nu s-au agitat chiar deloc sa nege spusele acestuia. Doar Iliescu, pentru a pastra aparentele, a emis un comunicat de presa in care sustine ca afirmatiile purtatorului de cuvant al lui Basescu sunt "iresponsabile" si "diversioniste". Iliescu precizeaza apoi ca nu are de gand sa mai candideze la sefia PSD. Lucru perfect adevarat, in conditiile in care, potrivit informatiilor noastre, fostul presedinte al Romaniei urmareste o lovitura devastatoare pentru Geoana si PSD-ul baronilor. Ion Iliescu il va lasa pe Geoana sa-si piarda credibilitatea in ochii electoratului social-democrat, care oricum nu il agreaza deloc pe actualul sef de partid, pentru a putea pleca mai usor din PSD, impreuna cu marea masa de sustinatori fideli (si care reprezinta circa 80% din totalul sustinatorilor PSD), la Partidul Socialist Roman. Iliescu a mai incercat astfel de miscari si cu Petre Roman, dar a renuntat in urma recomandarilor primite de la anturajul sau. Acum, Iliescu vede in relansatul PSR ultima sansa de a ajunge la putere, in fruntea unui partid in care nu va avea nici un adversar.