Oferta PNL adresata PD pentru participarea pe liste comune la alegerea europarlamentarilor ramane valabila si se asteapta precizarea unei pozitii din partea democratilor. "Oferta noastra ramane valabila, aceea de a merge impreuna, pentru ca esenta Aliantei este participarea pe liste comune. Ramane de vazut in ce masura partenerii de la PD vor dori sa mergem pe liste comune sau pe liste proprii", a declarat ieri liberalul Bogdan Olteanu. El a luat in calcul si un eventual raspuns negativ la aceasta oferta. "Daca nu va exista un consens pentru listele comune, atunci vom stabili o modalitate in care, in campania electorala, sa existe o formula de sustinere reciproca, de decenta in campanie, de neagresiune", a adaugat liderul liberal.
Intors de la o intalnire a organizatiilor liberale din Transilvania si Banat, la care s-au analizat propunerile de modificare a Statutului PNL, Olteanu s-a referit si la sustinerea pe care o va acorda unei initiative de schimbare in structura de conducere a partidului. El a mentionat ca pledeaza pentru ca, la congre-sul din ianuarie al liberalilor, in forul de conducere al partidu-lui sa fie alesi vicepresedinti care sa reprezinte regiunile tarii. Liderul liberal se declara astfel partizanul cresterii reprezentativitatii la nivel national al organizatiilor liberale locale. "Voi sustine propunerea de asigu-rare a reprezentarii la nivel regional in conducerea partidului, astfel incat unul sau doi membri ai BPN sa reprezinte fiecare regiune de dezvoltare, sa avem cate un vicepresedinte din fiecare regiune de dezvoltarea", a spus Olteanu.
Anterior, si presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu, declarase ca se va lua in considerare o reprezentare cat mai larga din partea teritoriului in structura de conducere a partidului si ca formatiunea ar putea avea intre opt si doisprezece vicepresedinti. Numarul celor care vor ocupa fotoliile de rang doi in PNL ramane sa fie stabilit, cel mai probabil astazi, intr-o noua sedinta a Comitetului Executiv. (C.C.)